#ultimul gând

Nu știu dacă vei mai citi vreodată, după ce mi-ai scris. Am îngenuncheat în seara asta, și nu știu dacă mă mai ridic. Nu mai pot. Și se pare ca iar nu voi dormi. Ultima noapte de dragoste...
"Sinceră să fiu...nu sunt sigură dacă îmi pasă. Viața ta! Regulile tale! Dorințele tale" 

Am înțeles azi ca orice aș simți pentru tine, și mai ales, cum simt, nu contează în fata a doua lucruri: dezamăgirile și el. Renunti atât de ușor la mine, aproape instant, când una din cele doua apare. Am rezistat o vreme, și am avut o fericire aprope de extaz, și îți mulțumesc pentru asta

Îți mai scriu ultima rămășiță din mine. Pe care cred ca o știi, totuși. Ai aflat orice se poate afla, și ai judecat cum ai știut tu.
Eu am avut mereu același vis...născut dintr-o speranță. O unică speranță: ca ne vom iubi complet.
Nu va fi niciodată asta. Acum am înțeles, in sfârșit. Cu situația generala, mintea mea a început sa gândească ceea ce mi-ai spus de multe ori, sub diferite forme, și chiar direct, intr-o seara de M. Noi nu vom fi. Niciodată. Nici fizic și nici ținându-ne de mână, prin viață.

Sunt multe motive, și eu ți le-am dat pe toate. Nu aveai nevoie în viata ta de mine, dar am întrat abuziv, Iubindu-te pasional. Fără restricții, fără reguli, fără gânduri. Doar sentimente puternice, extrem de puternice. Și ai început și tu sa ma iubești, cât ai putut, și ți-ai pus bariere, care au căzut încet, ca piesele de domino. În afară de una, cea mai importantă: cea care ne-ar fi unit.

Îți mulțumesc. Acest zid, cum l-ai numit, s-a clătinat în doua seri de M. Dar a rezistat, si azi poți trai lângă el, fără a plânge. As vrea să-mi cer iertare pentru acele nopți in care mi-ai dat totul și te-am făcut sa suferi, clătinînd alegerea ta. Dar nu mi-ar ajunge toate paginile de aici, pentru ca am iubit cu toată ființa mea, fără sa gândesc...sa ma gândesc la gândurile tale, înger.

M-am agățat mereu de "încă nu", de "poate", de "odată" sau "o dată" . Sufletul îmi trăiește, încă, pentru ele. Dar acum rațiunea începe sa gândească, și sa înțeleagă unde ești tu, în ce viață și cum te chinui. Și e prea mult, iubito. Lupta ta, deși cu finalul decis, e eroica. Iubesc fiecare "ești? ", îl respir cu ochii închiși, adesea cu lacrimi. Te gândești la mine, și riști relația ta cu el pentru mine. Poate ca voi începe sa ma gândesc și eu ca esti a lui, ca vei rămâne a lui și eu sunt un trecator prin sufletul tău. Si ca un trecator, sper să-ți las o amintire. E cumplit sa știu ca nu vei fi a mea, vreodată. Atât de puternic te iubesc, încât a fi trecator e un blestem. Sper doar ca amintirea mea să-ți fie despre bratele care te-au îmbrățișat ca pe singura femeie iubita, buzele sa-ți amintească de parfumul gatului (acolo, locul tău) și ochii sa nu uite gropițele. O vreme. Apoi vei reveni la ce ai fost, femeia liniștită și împlinită.

Esti ființa vieții mele. Fără cuvinte mari, fără filme. Cu tine mi-aș fi trăit restul existentei, cunoscând fericirea dragostei. Am ajuns sa accept și o noapte cu tine, sa accept să-mi oferi o viata paralela, cu ore doar. Orice îmi dai. Doar ca cele de mai sus sunt ale sufletului frământări. Mintea trebuia sa se trezească din feeria iubirii, și sa înțeleagă prin ce treci tu, ca femeie.

Ne vom revedea într-o vreme, într-o zi. În spațiul nostru, public și în același timp intim. Și voi privi chipul tău, și ochii tai, și voi vedea dragostea ta din nou (dacă va mai fi, dacă nu va fi inlocuita de altceva) . Sper sa fiu puternic, și sa nu mai îndrăznesc vreodată sa ma apropii de trupul tău, să-l cuprind cu atâta dorință de a-l săruta, de a face dragoste cu fiecare celula care se frământă în tine. Sper să poată să-mi rămână doar bucățica de dragoste din priviri, din scrieri, din saluturi. Și din despărțirile de la doi, înainte de 5.

Te iubesc, D. Pentru tot restul vieții.

".. Și dacă dragoste nu e, nimic nu e."


(MAH)