#vis?
Când am nevoie de tine, închid ochii și esti aici, în sufletul meu. Și tot ce as vrea să-ți dăruiesc, iubito...e la o bătaie de inima distanță.
Când am nevoie de dragoste, întind mâinile și îmi imaginez că te ating. În întuneric, sufletul îmi luminează pieptul, și te strâng încet în brațe...si nu se mai deschid, până la prima raza de soare. Atunci îți dau drumul, să-ți începi ziua reală, cu iz de bărbat îndrăgostit pe tine...mirosul meu, mirosul iubirii.
Când apa fierbinte îmi atinge corpul, ma infior de atingerea senzuala a mâinilor tale, explorând dealurile și văile...gropițe. Și când trupul tău îl caută înfometat pe al meu, când atingerile devin plăceri enorme, te pătrund cu dorința unui bărbat care știe ca poate e singura șansă să atingă extazul cu tine, împreună, sub dușul care spală toate gândurile lumii și păcatele visurilor nostre.
Și primele minute după unirea atât de mult dorită aduc linistea odihnei noastre zbuciumate de atâtea luni, și zâmbetele buzelor se vor împleti în sărutul limbilor, și piepturile vor ofta ușurate, scapate de povara dorinței în sfârșit împlinite.
Și când ne vom aminti, în viata, de curajul minunat avut, ne vom cuprinde cu bratele trupurile și vom zâmbi fericiți, știind ca o unică dată, am cunoscut fericirea.
(MAH)
miercuri, 27 mai 2020
duminică, 24 mai 2020
#Dialoguri 2
"-Cum era când erați împreună?
-Ca să răspund, ar trebui să-ți povestesc ce simțeam toată ziua, și cum așteptam noaptea. O noapte, una specială.
Împreună e mult spus, și ea îmi amintea uneori ca noi" nu suntem" (cuvintele ei). Ma proteja instinctiv, și nu mai continua cu "împreună", pentru ca îmi vedea ochii, dorința din ei, iubirea pentru ea. Și încă o vede, dacă pot sa adaug și asta, in rarele momente când viata ne întâlnește.
Poți sa crezi ca totul începea cu un clopoțel? Al telefonului. Și cu scrisul ei, care îmi dădeam" bună dimineata, iubitule". Știi cum imi exploda sufletul, atunci? Instant. Eram în același timp îndrăgostit și putin trist, ca nu sunt lângă ea sa o aud,sa o respir. Era și ceva în acest salut, un fel de speranța a ei că ziua de azi ne va duce un semn, ceva nou, o direcție, o confirmare ca noi trebuie sa rămânem împreună. La început scria doar de la birou, apoi nu mai avea intotdeauna răbdare și îmi scria de pe drum. Încă era departe când eu îmi începeam ziua fizic, dar trebuie să înțelegi ca înainte de a respira, a gândi, a mă mișca, imi spunea ceva ce îmi răsturna lumea, ce mă făcea să urlu de iubire, de dor, de pasiune: "Hai odată!" (la mine).
...îți dai seama cum ne așteptam unul pe altul?
Daca e sa continui, îți spun că ajungeam sa ne vedem. Dar nu am cuvinte. Nu suficiente. O așteptam într-o camera, cu ochii țintă pe ușa din sticla. Era atâta intensitate, încât din clipa în care pășea înăuntru, știam exact cum va fi în aceea zi. Și ea știa, din primul moment în care se uita în ochii mei.
Era pasională, când zâmbea larg și îmi întindea bratele fără un cuvânt, doar sa ajungem odată sa ne strângem și sa ne unim buzele. După o noapte cu el, a avut puterea sa mă iubească dimineața. Îți dai seama? Eu doar acum, târziu, realizez ce femeie puternica am avut în bratele mele.
Apoi, erau zile când era neliniștită ca vom fi prinși sărutându-ne, și atunci era distantă, deși îmi răspundea scurt la pasiune, ca apoi sa se retragă în cochilia sa. Ochii erau în pământ, sa nu-i vad suferința când mă respingea. Imi șoptea uneori, cu ochii închiși "H, oprește-te", deși rostea cu atata durere, încât nu puteam decât sa oftez greu și sa ma desprind.
Și mai era cumva, atunci când știam ca nu e voie să profit, căci aș fi provocat o prăpastie: se abandona. Da, auzi bine, se abandona mie. Știi cum e asta? E ca și cum nu-ți mai pasă de el, de ei, de bârfe și relații și tot ce vrea era sa stea cuibărită în bratele unui bărbat pe care nu îl interesa altceva decât sa o iubească. Atât. Fără cuvinte, fără regrete, doar dragoste fără urmă de rațiune. Punct.
...și azi, când o revăd ocazional, aș vrea sa se abandoneze mie. O secunda, o viață, sau o viață într-o secunda."
Ti,inger.
(MAH)
Am știut eu că ce urmează o să fie intens. Dar mi-a depășit cu mult așteptările. Ai cuprins toate trăirile noastre într-un text pe care l-am citit pe nerăsuflate. Te-am ratat cam cu 20 de minute din câte observ. Am încercat să vin mai repede dar..life happened. Te implor, orice se întâmplă în lumea asta cu noi, nu-mi lua niciodată bucuria scrierilor tale. Așa cum accesul în "Narnia" se făcea printr-un dulap, la fel și accesul către lumea noastră se află acolo, pe blogul tău! Lume în care nu există prejudecăți, mândrii, principii și alte alea...acolo existăm noi doi împreună în lumea noastră ideală. E aur, H! Ce se află acolo e medicament, binecuvântare, putere și elixir al tinereții veșnice sau mai bine spus: e iubire. Îți mulțumesc că exiști. (D.)
"-Cum era când erați împreună?
-Ca să răspund, ar trebui să-ți povestesc ce simțeam toată ziua, și cum așteptam noaptea. O noapte, una specială.
Împreună e mult spus, și ea îmi amintea uneori ca noi" nu suntem" (cuvintele ei). Ma proteja instinctiv, și nu mai continua cu "împreună", pentru ca îmi vedea ochii, dorința din ei, iubirea pentru ea. Și încă o vede, dacă pot sa adaug și asta, in rarele momente când viata ne întâlnește.
Poți sa crezi ca totul începea cu un clopoțel? Al telefonului. Și cu scrisul ei, care îmi dădeam" bună dimineata, iubitule". Știi cum imi exploda sufletul, atunci? Instant. Eram în același timp îndrăgostit și putin trist, ca nu sunt lângă ea sa o aud,sa o respir. Era și ceva în acest salut, un fel de speranța a ei că ziua de azi ne va duce un semn, ceva nou, o direcție, o confirmare ca noi trebuie sa rămânem împreună. La început scria doar de la birou, apoi nu mai avea intotdeauna răbdare și îmi scria de pe drum. Încă era departe când eu îmi începeam ziua fizic, dar trebuie să înțelegi ca înainte de a respira, a gândi, a mă mișca, imi spunea ceva ce îmi răsturna lumea, ce mă făcea să urlu de iubire, de dor, de pasiune: "Hai odată!" (la mine).
...îți dai seama cum ne așteptam unul pe altul?
Daca e sa continui, îți spun că ajungeam sa ne vedem. Dar nu am cuvinte. Nu suficiente. O așteptam într-o camera, cu ochii țintă pe ușa din sticla. Era atâta intensitate, încât din clipa în care pășea înăuntru, știam exact cum va fi în aceea zi. Și ea știa, din primul moment în care se uita în ochii mei.
Era pasională, când zâmbea larg și îmi întindea bratele fără un cuvânt, doar sa ajungem odată sa ne strângem și sa ne unim buzele. După o noapte cu el, a avut puterea sa mă iubească dimineața. Îți dai seama? Eu doar acum, târziu, realizez ce femeie puternica am avut în bratele mele.
Apoi, erau zile când era neliniștită ca vom fi prinși sărutându-ne, și atunci era distantă, deși îmi răspundea scurt la pasiune, ca apoi sa se retragă în cochilia sa. Ochii erau în pământ, sa nu-i vad suferința când mă respingea. Imi șoptea uneori, cu ochii închiși "H, oprește-te", deși rostea cu atata durere, încât nu puteam decât sa oftez greu și sa ma desprind.
Și mai era cumva, atunci când știam ca nu e voie să profit, căci aș fi provocat o prăpastie: se abandona. Da, auzi bine, se abandona mie. Știi cum e asta? E ca și cum nu-ți mai pasă de el, de ei, de bârfe și relații și tot ce vrea era sa stea cuibărită în bratele unui bărbat pe care nu îl interesa altceva decât sa o iubească. Atât. Fără cuvinte, fără regrete, doar dragoste fără urmă de rațiune. Punct.
...și azi, când o revăd ocazional, aș vrea sa se abandoneze mie. O secunda, o viață, sau o viață într-o secunda."
Ti,inger.
(MAH)
Am știut eu că ce urmează o să fie intens. Dar mi-a depășit cu mult așteptările. Ai cuprins toate trăirile noastre într-un text pe care l-am citit pe nerăsuflate. Te-am ratat cam cu 20 de minute din câte observ. Am încercat să vin mai repede dar..life happened. Te implor, orice se întâmplă în lumea asta cu noi, nu-mi lua niciodată bucuria scrierilor tale. Așa cum accesul în "Narnia" se făcea printr-un dulap, la fel și accesul către lumea noastră se află acolo, pe blogul tău! Lume în care nu există prejudecăți, mândrii, principii și alte alea...acolo existăm noi doi împreună în lumea noastră ideală. E aur, H! Ce se află acolo e medicament, binecuvântare, putere și elixir al tinereții veșnice sau mai bine spus: e iubire. Îți mulțumesc că exiști. (D.)
joi, 21 mai 2020
#Dialoguri
"-Ai iubit-o?
Am oftat, și privirea s-a ridicat spre cerul albastru, asemeni buclelor ei.
-Cum sa vă răspund? Am iubit-o, o iubesc și o voi iubi. Era unică. Este unica vieții mele.
În fiecare zi, era diferită. Sau descopeream eu în ea trăiri, reacții, priviri, atingeri noi. Câteodată nesigură, pana la naivitate. Câteodată arogantă, dar și atunci ghiceai sufletul minunat care lupta în spatele aparenței.
Dar,cel mai des, o descopeream îndrăgostită. De mine. Și când o femeie ca ea iubește, doar infinitul este limita a ceea ce puteam simți împreună.
Era o suta de femei într-una, dar mirosul era întotdeauna acelasi: iubire. Suflet minunat, chinuit de apăsarea sociala, de alegerile pe care le făcea. Și toate, pentru a mă iubi pe mine. Asta a fost singura mea certitudine în ceea ce o privea. Nu-i știam viata personala, relația cu el, dar știam ca simte pentru mine ce simt și eu pentru ea.
Apoi era zâmbetul.
Când zâmbea, nu mai știam pe ce lume sunt.
Când zâmbea, ma pierdeam complet, uitam ce vream sa vorbim, nu mai gândeam. Ma pierdeam în ea, în universul pe care îl crea instant pentru noi, cu al ei surâs.
Indiferent unde ne găseam, când zâmbea...era doar pentru mine.
Imi zâmbea cu ochii, cu buzele senzuale, cu trupul. Dar mai ales, îmi zâmbea cu sufletul. M-a transformat în bărbatul de acum, m-a făcut să simt și sa înțeleg ce e dragostea...iubind-o în fiecare clipa, pe ea.
Și mai era ceva, ceva sublim, obținut cu durere și pierdut la fel: sărutul. Dar despre asta poate alta data... "
Te iubesc, D.
(MAH)
"-Ai iubit-o?
Am oftat, și privirea s-a ridicat spre cerul albastru, asemeni buclelor ei.
-Cum sa vă răspund? Am iubit-o, o iubesc și o voi iubi. Era unică. Este unica vieții mele.
În fiecare zi, era diferită. Sau descopeream eu în ea trăiri, reacții, priviri, atingeri noi. Câteodată nesigură, pana la naivitate. Câteodată arogantă, dar și atunci ghiceai sufletul minunat care lupta în spatele aparenței.
Dar,cel mai des, o descopeream îndrăgostită. De mine. Și când o femeie ca ea iubește, doar infinitul este limita a ceea ce puteam simți împreună.
Era o suta de femei într-una, dar mirosul era întotdeauna acelasi: iubire. Suflet minunat, chinuit de apăsarea sociala, de alegerile pe care le făcea. Și toate, pentru a mă iubi pe mine. Asta a fost singura mea certitudine în ceea ce o privea. Nu-i știam viata personala, relația cu el, dar știam ca simte pentru mine ce simt și eu pentru ea.
Apoi era zâmbetul.
Când zâmbea, nu mai știam pe ce lume sunt.
Când zâmbea, ma pierdeam complet, uitam ce vream sa vorbim, nu mai gândeam. Ma pierdeam în ea, în universul pe care îl crea instant pentru noi, cu al ei surâs.
Indiferent unde ne găseam, când zâmbea...era doar pentru mine.
Imi zâmbea cu ochii, cu buzele senzuale, cu trupul. Dar mai ales, îmi zâmbea cu sufletul. M-a transformat în bărbatul de acum, m-a făcut să simt și sa înțeleg ce e dragostea...iubind-o în fiecare clipa, pe ea.
Și mai era ceva, ceva sublim, obținut cu durere și pierdut la fel: sărutul. Dar despre asta poate alta data... "
Te iubesc, D.
(MAH)
marți, 19 mai 2020
luni, 18 mai 2020
Știi...te iubesc
Respir încet, în plânsul nopții/ Să nu aud durerile/ Simțind cum pleci de-a lungul vieții/ Cu toate amintirile.
Oricât ai vrea să uit iubirea/ A vieții mele realizare/ Nu pot, iubita mea ființă/ Să caut altă alinare.
Când ruga mută o simți vreodată/ În sufletul ce m-a iubit/ Sunt eu, nu altul, în astă seară/ Sperând mereu, neistovit.
(MAH)
Respir încet, în plânsul nopții/ Să nu aud durerile/ Simțind cum pleci de-a lungul vieții/ Cu toate amintirile.
Oricât ai vrea să uit iubirea/ A vieții mele realizare/ Nu pot, iubita mea ființă/ Să caut altă alinare.
Când ruga mută o simți vreodată/ În sufletul ce m-a iubit/ Sunt eu, nu altul, în astă seară/ Sperând mereu, neistovit.
(MAH)
duminică, 17 mai 2020
18.05.2020
Te iubesc, și azi, și mereu
Te iubesc, și azi, și mereu
Esti destinația mea
Treci pe langá mine de parcá aș fi fost doar o umbrá
Si imi este dificil sá admit asta
Dar știu cá trebuie sá-ti continui drumul
Ai nevoie de ceva timp de gadire pe drumul care- ai apucat
Asa cá má multumesc sá astept pentru cá eu stiu...
Iti vei gási calea ta si nu te vei pierde,
Nu va mai trebui sá má intreb
Cáci in timp iti vei reveni
Trebuie sá faci doar ceea ce inima ta crede
Și nu e ca și cum m-ai lása undeva in urmá.
Tu ești destinația mea,tu ești norocul meu, tu esti soarta mea
Acum ești o parte din mine, destinul meu, sunt sigurá
Și pentru cá tu ești destinația mea
Vei reveni într-o zi
Iar atunci când cáutarile tale vor ajunge la un final
un lucru este clar
Eu voi fi aici.
(Helene Fischer)
sâmbătă, 16 mai 2020
marți, 12 mai 2020
Ultimul #DA
Am crezut ca sunt pregătit, ca sunt imun, după rupturile din trecut. Nici pe departe. Povești. Sau poveste, cum ai descris că a fost între noi. O poveste, ceva imaginar, în mințile noastre.
Tremur de ore, și nu mă pot opri. De durere. De resemnare. De...nici nu știu de ce, dar știu pentru cine. Cum îți scriam, nu credeam ca pot iubi așa. Dacă iubire se cheama aceasta dăruire, acesta plonjare în bratele tale, în spațiul tău intim, în sufletul tău...si în mintea ta. Aceasta respirație a mea din tine, fără de care ma sufoc încet acum.
Ma gândeam sa nu scriu însă, să nu vezi din nou. Același bărbat, același lacrimi, același destin în jos. Ma gândeam cum m-ai putut părăsi de atâtea ori, și apoi sa te întorci. Ma gândeam...acum, târziu, final.
Oare ce am trăit noi? Sau...am fost noi doi ceva? Am visat 9 luni (ironic) și m-am trezit acum, într-un lac de durere? A contat atingerea fizica, atat de mult încât fără ea ne-am risipit? Îmi scriai mereu ca se va întâmpla, dar nu acum, acum ai nevoie de mine. Simțeam ca ating cerul, și mă consideram binecuvântat. Pentru ca tu mă iubeai.
Știu pe de rost crudele cuvinte, pe care mi le scriai. Puteai sa le scrii, aveai forța și rațiunea. "Noi nu suntem" . "Noi nu vom fi niciodată" . Trebuia sa le ascult, să ascult femeia din tine, ființa pe care o iubeam atât. Urletul de durere, din aceea noapte. Te doream pentru mine, când tu nu ai fost a mea niciodată. Și nu înțelegeam de ce iubirea nu ne unește.
Revăd pozele cu ce mi-ai scris acele luni. Aveai nevoie de aceasta dragoste, și încă ai. Trebuie sa o ai, dar sacrificiul pare prea mare rațiunii. Și...asa cum ai scris, eu am venit târziu, în inima ta. Târziu, ca să mai pot schimba un suflet. La mine însă, ai fost tot sufletul. Acum, după jumătate de viata trăită. Ironic, nu?
Cred ca m-ai iubit, în felul pe care l-am simțit. Nu știu cât pe el și cât pe mine, e probabil un răspuns dureros. Dar eu as fi îngenuncheat în fața ta, te-aș fi cuprins cu bratele și mi-aș fi culcat capul pe pieptul tău. Să vezi, sa simți, cum sunt de al tău. Sa ai o lacrima de iubire pt mine, acolo.
Nu știu cum îți va fi viata, D. Sper ca frumoasa, poate chiar cu intensitatea avută de noi doi. Dar vei sta oare, câteodată, cu privirea pierduta la cerul balconului tău, și vei vedea versurile scrise în nopțile iubirii noastre? Poate. Poate nu. Poate...si eu.
Durerea e atât de mare acum. Înțeleg multe din iubire. Iubirea mea. A ta. Speram sa nu înțeleg niciodată, sa rămân același intens îndrăgostit. Știu ca pot iubi ani asa, dar fără răspuns e cumplit. Îți doresc sa nu înțelegi vreodată ce am scris. Crede-mă, e cea mai frumoasa urare.
Te iubesc...final,D.
(MAH)
Sfârșit
Nu e just felul în care am încheiat. Nici față de tine nici față de mine. H, trebuie să înțelegi că pentru mine a fost chin tot acest timp. Înainte, când te vedeam zi de zi, prindeam aripi să zbor și putere să înfrunt cel mai mare critic al meu: pe mine! Fiind departe atâta timp și neavându-te în jurul meu mi-am dat seama că vin la tine cu gânduri și sentimente cu care ar fi trebuit sa merg la el.
M-ai ajutat și mi-ai fost alături; m-ai iubit, ai râs și ai plans cu mine chiar și de departe.
Acest lucru mă sperie. Asta înseamnă că nu mai am încredere în omul de lângă mine. Că prefer să apelez la tine. Ori, tu nu ești al meu! Iar noi nu suntem. Aceste cuțite s-au răsucit în mine zile și nopți.
Pe lângă aceste frământări mai e el. El care nu mi-ar greși cu nimic niciodată. Nu am să îți spun acum cum e relația mea. Îți spun că merită mai mult. Mult mai mult decât ii ofer eu.
De aceea am luat decizia. Nu din alte motive.
Te iubesc și te voi iubi mult timp de acum încolo.
Dar trebuie să mă împac cu gândul că noi nu suntem.
De dragul lui. Pentru că merită.
Iartă-mă, te implor. Acesta e adevărul iar acestea sunt frământările mele pe scurt.
Cât poate să cuprindă un text sărăcăcios din imensitatea sentimentelor mele.
"Timpul aduce iertarea, și o data cu iertarea, vine și LINIȘTEA" (MAH)
_..
PS: "ai iubit doi bărbați, dar în final, ai ales cu rațiunea. Eu nu am putut acest lucru."
Nu e just felul în care am încheiat. Nici față de tine nici față de mine. H, trebuie să înțelegi că pentru mine a fost chin tot acest timp. Înainte, când te vedeam zi de zi, prindeam aripi să zbor și putere să înfrunt cel mai mare critic al meu: pe mine! Fiind departe atâta timp și neavându-te în jurul meu mi-am dat seama că vin la tine cu gânduri și sentimente cu care ar fi trebuit sa merg la el.
M-ai ajutat și mi-ai fost alături; m-ai iubit, ai râs și ai plans cu mine chiar și de departe.
Acest lucru mă sperie. Asta înseamnă că nu mai am încredere în omul de lângă mine. Că prefer să apelez la tine. Ori, tu nu ești al meu! Iar noi nu suntem. Aceste cuțite s-au răsucit în mine zile și nopți.
Pe lângă aceste frământări mai e el. El care nu mi-ar greși cu nimic niciodată. Nu am să îți spun acum cum e relația mea. Îți spun că merită mai mult. Mult mai mult decât ii ofer eu.
De aceea am luat decizia. Nu din alte motive.
Te iubesc și te voi iubi mult timp de acum încolo.
Dar trebuie să mă împac cu gândul că noi nu suntem.
De dragul lui. Pentru că merită.
Iartă-mă, te implor. Acesta e adevărul iar acestea sunt frământările mele pe scurt.
Cât poate să cuprindă un text sărăcăcios din imensitatea sentimentelor mele.
"Timpul aduce iertarea, și o data cu iertarea, vine și LINIȘTEA" (MAH)
_..
PS: "ai iubit doi bărbați, dar în final, ai ales cu rațiunea. Eu nu am putut acest lucru."
duminică, 3 mai 2020
#ce dacă
Ce dacă ploia cade greu / Peste natura gri și moartă / Când două suflete visează / La revederea așteptată ?
Ce dacă plouă în afară / În lumea fizică și fadă / Când noi simțim cum inimile / Tresar, în scrierea înfocată.
Ce dacă cerul plânge încet / Peste pădurea însingurată / Când noi ne revărsăm mereu / Iubirea noastră ne-ncetată.
Ce dacă picură din nori / Puține lacrimi reci și clare / Când între noi distanța-dor / O transformăm în alinare.
Ce dacă sufletele simt / Natura cum ne spală zarea / Acolo unde ochii noștrii / Văd cu speranță, iar, chemarea.
(MAH)
Ce dacă ploia cade greu / Peste natura gri și moartă / Când două suflete visează / La revederea așteptată ?
Ce dacă plouă în afară / În lumea fizică și fadă / Când noi simțim cum inimile / Tresar, în scrierea înfocată.
Ce dacă cerul plânge încet / Peste pădurea însingurată / Când noi ne revărsăm mereu / Iubirea noastră ne-ncetată.
Ce dacă picură din nori / Puține lacrimi reci și clare / Când între noi distanța-dor / O transformăm în alinare.
Ce dacă sufletele simt / Natura cum ne spală zarea / Acolo unde ochii noștrii / Văd cu speranță, iar, chemarea.
(MAH)
vineri, 1 mai 2020
#dece
De ce ne temem amândoi / În noaptea obosită / Când tremură și arde-n noi / Iubirea clar rostită...
De ce ne scriem noi grăbiți / Când sufletul ne plânge / Când știm mereu, neprihăniți / Ca flacăra s-ar stinge...
De ce un suflet obosit / De-atâta așteptare / Îl caută pe cel iubit / Pentru rapida alinare...
De ce, tu, înger minunat / Rămâi cu mine-n inimă/ Și aripile de iubire / Sarută-ncet, cu patimă..
De ce, când stăm închiși în noi / Și scrisele demult cuvinte / Ne răscolesc atât de greu / "De ce nu suntem ca-nainte" ?
De ce, când inimile se găsesc / Și sufletele se-mpletesc/ De ce zâmbim noi fericiți / Pentru că suntem doi...iubiți!
[MAH]
De ce ne temem amândoi / În noaptea obosită / Când tremură și arde-n noi / Iubirea clar rostită...
De ce ne scriem noi grăbiți / Când sufletul ne plânge / Când știm mereu, neprihăniți / Ca flacăra s-ar stinge...
De ce un suflet obosit / De-atâta așteptare / Îl caută pe cel iubit / Pentru rapida alinare...
De ce, tu, înger minunat / Rămâi cu mine-n inimă/ Și aripile de iubire / Sarută-ncet, cu patimă..
De ce, când stăm închiși în noi / Și scrisele demult cuvinte / Ne răscolesc atât de greu / "De ce nu suntem ca-nainte" ?
De ce, când inimile se găsesc / Și sufletele se-mpletesc/ De ce zâmbim noi fericiți / Pentru că suntem doi...iubiți!
[MAH]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)