Altele...

Am ajuns doar atât. 

https://www.kudika.ro/articol/good-vibes/71693/doamne-te-rog-ca-in-2023-sa-nu-ma-lasi-sa-ajung-sa-iubesc-ceea-ce-nu-imi-este-destinat-mie.html

Și trebuie să renunț. 

https://estiminunata.ro/poti-iubi-pe-cineva-cu-toata-fiinta-dar-totusi-trebuie-sa-i-dai-drumul-sa-plece/

A mai existat cineva...

https://estiminunata.ro/iti-doresc-sa-iubesti-cu-toata-fiinta-ta-si-apoi-sa-fii-parasit-fara-mila-abia-atunci-o-sa-intelegi-ce-mi-ai-facut/

Și totuși...

https://estiminunata.ro/durerea-iubirii-pentru-omul-cu-care-nu-veti-fi-niciodata-impreuna/

Sfat(?):

https://radioulsufletului.ro/cand-doi-oameni-care-se-iubesc-devin-doi-straini/

Și totuși...

...am avut sentimente pentru toate femeile din viata mea, ca și cum, in acel moment, ar fi fost perfecta pentru mine. Atat cât a durat de fiecare data, zile sau luni, m-am daruit aproape complet, atât cât am simțit că pot.

Și totuși...am iubit doar de doua ori. Complet. Nebun. Fără să mă mai intereseze de mine, de suflet, de trup. Doar dăruire completă, dragoste nebuna și multă, multă speranță. Prima a rămas cu mine. A doua și cea pe care o simt că a fost jumătatea vieții mele a rămas acum doar in sufletul meu. Adânc, profund. Fără cuvinte sa o poată descrie. Mereu. Întotdeauna.

Și totuși...sper. Nu, Știu. Că ne vom întâlni din nou, mai târziu. Părinți amândoi, dar tineri și îndrăgostiți în sufletele noastre pereche. Promiși amândoi, dar găsind iar iubirea împreună. Vom uni și trupul cu sufletul, când mințile ne vor permite.

"Ceea ce nu trăiești la timp, trăiești mai târziu..." dacă iubești o dată în viață cum am iubit eu, chiar dacă e a doua oara. 

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când. 

_.. D. A. 

...

 ...am vrut sa te sarut. De fapt, sa te ating cu buzele, undeva, pe piele.  

Te-ai intrebat probabil de ce. Primul raspuns este ca am ramas "agatat" in trecut, in trairi, in...iubire. Si e cel mai plauzibil fapt, cel mai frumos scenariu(zambesc) . Orice se intampla intre noi, sa ramanem cum am fost.

Realitatea este ca am vrut sa te simt. Sa simt...schimbarea. Ce am vazut in ochii tai, dupa clipa de supriza. Ce am simtit in apropierea noastra, in imbratisare, in pozitia corpului tau. Sa imi confirm transformarea din noi. Dintre noi. Din amandoi. 

Si am simtit, mai mult decat speram.

Atât.

Târziu de tot, acum, aici, rândul de final cu care mă voi amăgi mereu (da, a fost o amăgire totul):

"...atenția ei fu distrasă încă o dată. Asta i se întâmplase de multe ori  în ultima vreme. Uitase ce efecte putea avea iubirea,care își înfigea rădăcinile în sufletul ei, trăgându-i și derutându-i gândurile, obsesia împlinindu-se ca un fruct seducător. Îi simțea doar viața, îngroșându-se lăuntric, reclamând tot ce era ea.

Nevoile  ei,  până  la  ultima,  existau  în  ochii  unui  bărbat.  Un muritor  de  o  nobilitate  ciudată.  Un  bărbat  trecut  de  prima tinerețe, un suflet plin de cicatrice – însă el i-l cedase în întregime.Aproape imposibil de crezut.

Iși mută privirea spre apus. Iar tu, iubitul meu, hoț al tuturor gândurilor mele, mă vei elibera vreodată? Te rog. Nu face asta. Niciodată."    (Cronicile malazane) 

#ultima_pagina

O țin de mână. Așa cum te-am văzut pe tine ca o faci de multe ori, știute sau neștiute. Dar nu o țin așa cum...am început totul între noi, acolo, pe dealul cu priveliștea orașului. Și poate nu o țin cum îl ții tu pe el. Dar va veni și vremea...

Trebuie sa îți scriu ca îți mulțumesc. In acești doi ani jumate, mi-ai dat câteva lecții frumoase, începând cu cea de mai sus. Și altele, picătură cu picătură, chiar dacă nu le credeam. Am ajuns însă să le trăiesc, și încă o dată: mulțumesc. 

Am învățat de la tine 3 lucruri, și le voi aplica în restul vieții mele. Primul, că nu am făcut dragoste ca să nu îl rănești. Al doilea, ca nu ai plecat sa începi ceva cu mine, ca să nu îl rănești. Și ultimul, poate cel mai important: dragostea nu e la fel de puternică la amândoi îndrăgostiții. Și dacă iubirea nu e împărtășită complet(da, și fizic), nu poate învinge. Niciodată. 

Și, in final, mulțumesc că mi-ai arătat ce pot fi când descopăr acest sentiment minunat. Ce legătură am creat între noi, ce intensitate a vieții și a sentimentelor am avut. Ce forță imensă ne-a condus pe valurile privirilor și sărutărilor puternice în acel hol, pe acea canapea...in spațiul bratelor noastre. Acolo unde am trăit mai mult decât toți anii mei. 

Mi-ai mai dat o ultima lecție azi. Sau încă o revenire la realitate, cum aveam periodic. "Iubi" a fost încă din acea noapte, asa a și rămas în sufletul tău. Acum știu ca nu ai fost vreodată a mea. Îmi pare atât de rău că te-am deranjat cu ce ți-am șoptit, când îți mângâiam gâtul cu buzele mele. Am văzut în privirea ta că sunt doar un trecut. Te împing și eu de langa mine, prin cuvintele pe care le mai scriu în finalul serilor noastre. Însă...nu îmi pot minți sufletul. Când te văd atât de frumoasă, când te simt lipită de mine...parcă îmi simt destinul neîmplinit. 

Ultima postare a mea a fost în 16 decembrie. Probabil in jurul datei la care te-ai decis că viața ta trebuie sa fie altfel. La fel, dar altfel. Eu rămân însă cu ce rămânem mereu, noi doi. Da, știi. Și simți. Ce am creat între noi nu se mai desface, chiar dacă ne vom aminti tot mai rar.

_.. (până mâine) 

(#DA, MAH)