#noi_cei_reali

Când te apropii de mine, încep sa freamăt. Vii repede, sa nu apuc sa fac eu primul gest.

Dar...mă săruți. Și e gata!

Gestul cel mai superb pe care mi-l dai, mă declanșează instant. Și te prind în brațe, și încep sa-ți caut cu înfocare buzele, limba, dorința.Te simt, te lipesc de mine, mâinile îmi spun că ai un trup minunat.Tânjești după mine, și te simt mai întâi controlată, cu puțină respingere.Dar nu mă pot opri, pentru că încep sa simt că mă vrei și tu, și cedezi puțin, și te iau lângă mine, și îți sorb buzele. Îți simt fesele încordate, le mângâi. Îți presez sânii, îi simt frematând de dorință. Îți invadez gâtul, și mai repede mai lăsa sa-ți sărut sânii decât locul.

Da, locul acela. Legat de Vero, prin milioane de senzații. Mă primești între picioarele tale, și eu sărut gâtul, și îmi imaginez că sunt în tine, și imping mai tare. Mai adânc. Să simti cum te vreau, sa simți orgasmul final. Te deschizi și mă strângi cu picioarele. Eziți, m-ai primi în tine. Visăm amandoi că te inund, fierbintele lichidelor unindu-se și innebunindu-ne de placere. Gemi, fără să îți dai seama, te lași fără control, poate pentru prima dată. Te lași. Sunt două cuvinte, dar cuprind mii de trăiri vinovate pe care le lași acum libere, știind că eu ți-am promis. 

Plăcerea simțurilor, plăcerea trupurilor, plăcerea viselor...placerea dragostei noastre apropiate de nebunie.

Cand va fii, dacă va fii...va fii ceva mult peste visurile noastre, mult peste tot ce am crezut ca exista între noi.

Te iubesc.

Azi, sufletește. Maine, cu trupurile unite. 

In viața noastră viitoare...complet. 

#iubesc

Iubesc...un cuvânt atât de puternic, dar niciodată clar definit. 

Îți iubesc...privirea cu care te uiți la mine. Nu, nu sunt frumos, dar când mă privești tu, văd un câmp de flori că se revarsă spre mine, văd o speranță oglindindu-se în ambele suflete. 

Îți iubesc...iubirea pe care o văd uneori că se răsfrânge asupra mea. E ca și cum trăiesc înghețat, zilnic, în chestiile sociale ce ne înconjoară. Și în momentul secundelor în care începi să mă iubești, torni picuri fierbinți peste simțurile mele, ma dezbraci de hainele reci și mă acoperi cu goliciunea ta fierbinte. Mă faci să vreau sa mai trăiesc o dimineață. Cu tine. 

Îți iubesc brațele care mă primesc, care mă strâng în spațiul lor. Cu distanță, la început - doi prieteni care se reîntâlnesc. Cu dragoste, în momentul următor. Cu dorința, când pierzi pentru câteva secunde controlul, rațiunea de a fi. Cu teamă. Că te vei pierde în alt spațiu, geamăn, al altor brațe puternice care te țin, te vor, te pot lua. De tot. Din viață. Într-o altă viață. 

Iubesc așteptarea ta. Știu ca vei veni, într-un final. Și când apari, ca o adiere de briza în spațiul nostru digital, așteptarea se preschimba în cuvinte, în taste apăsate furibund, grăbit, rapid...sa nu pierd nimic din acele minute în care pot sa te fac sa înțelegi de ce te aștept. Cat de intens te aștept, și cât de important este sa vii. La fiecare bătaie de ceas târziu, la fiecare răsărit întârziat. Să văd că vezi ce îți spun prin scris. Să visez că înțelegi. Sa visez ca poate simți ca mine.

Iubesc viața cu tine, chiar dacă e un vis. În umbre reci, târzii, din noapte, mintea mea e treaza. E condusă de un suflet puternic, frământat de dorințe și de pasiuni adânci. Această minte-suflet își imaginează o existență cu tine, își imaginează ca și tu visezi la asta. Ca ne întâlnim întâmplător. Și din prima atingere, decidem să fim împreună. Cum, nu știu. Nu are importanță. Important e sa fim, noi doi, un naiv și o ființă minunată. 

Iubesc să te uiți la mine ca la bărbatul pe care poate ți-l dorești noaptea în pat, lângă tine. Sau dimineața, mângâindu-te cu privirea. E ceva atât de intim in a te vedea cum dormi adânc, liniștită, lipită de trupul meu, în brațele mele care te cuprind și nu îți mai dau drumul. Și rămânem așa, bărbat și femeie, mereu și mereu, un somn care nu se mai termina, un vis care nu se mai sfârșește. 

Te iubesc...pe tine. Femeie. Ființă. Minunată prin ce îți dorești, superba prin ce nu exprimi.Prin tainele sufletului tău trec frământări adânci, și când le simt în mine, avem nevoie unul de altul.De dragostea noastră.

Ne e frica de ea, sa nu meargă prea departe.Și ne dorim totuși sa continue, și dacă se poate, sa ne surprindă puțin nebuni, puțini...mai departe.În fizicul atingerii, ne dorim și ne oprim. Și sperăm că EL sa decidă, deși îl numești "eșec".Dar în noi, știm ca e triumful fericirii. E ce ne-am dorit, poate, de la naștere - nu doi, ci noi doi, unul și același. 

Iubesc pentru prima dată cu pasiune. Cu sufletul tot. Cu trupul așteptând. Cu mintea implorând.

Să ai grijă de visul nostru. De un bărbat pentru care ești totul. Totul. 

Te iubesc, D.A.

(MAH) 

#thend

 O sa intri aici, într-un final, și vei citi. Și vei înțelege de ce am încetat sa mai scriu. Să-ți mai scriu. Un moment greșit, o clipa de rătăcire din trezirea mea. Nu știu ce, dar am înțeles și am decis.

Nu ai avut tu curajul sau forța să-mi spui. M-ai pregătit încet, sa nu provoci durere. Cred tot ce mi-ai spus, cu controlul excesiv, cu tensiunile și certurile. A fost așa...dar nu chiar așa.

Nu știu când ai decis, în sufletul tău. De ce ai decis, acum înțeleg. Acum. Târziu. Știi ca mereu ți-am spus ca sunt prost. Asa cum zâmbeai și înțelegeai tu, acum înțeleg că așa am și fost. O singura dată în viața mi-am permis să mă dezvălui complet. Sa iubesc fără calcule, fără gânduri, doar cu toată puterea sentimentelor mele. Și asta am ajuns. Un simplu bărbat, iubind ca un câine prost.

Nu e lamentare, nu e milă ce scriu. E doar realitatea pe care tu o știi, eu am descoperit-o. În spatele unor cuvinte reci, la capătul răbdării tale, tu așteptând ca eu sa cedez. Mi-ai mai și spus că asta ar trebui sa fac. Mi-ai spus tu multe, în tot acest timp. Și nu am vrut sa ascult rațiunea, nu credeam ca vorbele sunt chiar asa cum sunt scrise. Am vrut sa cred că simt altceva între noi. Am vrut sa cred doar ce simțeam eu pentru tine. Și încă simt. 

Sper că ai știut cât de iubită ai fost. Mental măcar, rațional. Îți vei aminti peste ani, sunt sigur. Sper că ai câștigat ce ai vrut din aceasta experiență, și cred ca ai văzut până unde poate merge un bărbat pentru tine. Eu. Poate și el, poate urmează să-l testezi și îți va place ce va urma. 

Cel mai trist este că te voi iubi până la sfârșit. Mi-ai pătruns în suflet, mi-ai schimbat inima și trupul, mi-ai schimbat credințele, speranțele, privirile, gândirea. Mi-ai schimbat viața. Prin iubirea pe care ți-o port. Prin tot ce mi-ai dat, acea bucățică de dragoste pe care mi-ai arătat-o. Niciodată mai mult, niciodată complet. Niciodată a mea. 

Mixed feelings acum.

Tristețe. Pentru mine, pentru tine. 3 ani aproape pierduți în speranțe și iubire-eu. Aceiași ani pierduți de tine în auto-descoperire, analize și...maturizare. Trist și adevărat.

Supărare. Nu, acum când scriu nu mai e. Analizând totul, a fost ca un film străin despre doua vieți opuse, despre doua persoane care au încercat fiecare să ia maximul din aceasta experiență. M-ai învățat, mi-ai arătat ca pot iubi dincolo de toate constrângerile sociale, ale căsătoriei...pot iubi complet, cu tot sufletul meu. Pierdut în tine, în speranța pe care mi-o ofereai în fiecare sfântă dimineață când deschideam ochii și primul meu gând era la tine. La tine cred ca a fost uimire. Da, exact, uimire. Nu te așteptai sa scriu asta. A fost uimirea sa descoperi că poți fi iubita mai presus de haine, de machiaj, de relații. De căsătorie. Uimirea ca exista o altfel de dragoste, o dragoste nebuna a unui bărbat doar pentru tine. Uimirea sa descoperi ca poți fii centrul vieții, al iubirii, al speranței mele. Ca poți fi tot ce contează într-o dimineață, și poți fi tot ce respiram într-o noapte.

Resemnare. Cel mai greu sentiment. Asta e la amândoi acum. Tu știai oricum că mă vei aduce în culmea fericirii ca să mă prăbușesc. Știai că va trebui să mă arunci cândva departe de tine. Și mi-ai și scris, ca să nu mă doară tare căderea. Dar iubirea mi-a dat aripi, aripi cu care am zburat mereu la tine,orice aș fi făcut. Și când aterizezi în final înapoi, acolo de unde ai plecat cândva în aceasta călătorie a vieții, resemnarea e crucea pe care trebuie sa o duci până la capăt.

Ești minunată prin tot ce ești tu. Ca femeie, ca suflet, ca ființă. Am văzut mult in tine, m-ai lăsat câteodată sa descopăr o bucățică din vechile tale vise și speranțe. Regret ca ne asemănam in felul nostru de a sprijini până la sacrificiu pe cei dragi nouă, pe ce din jurul nostru. Iubiți sau nu.

Am scris mult. Blogul acesta rămâne aici, al tău, asa cum a fost mereu. E povestea noastră, de la început până la acest moment. Nu scriu final. Viața e ciudata, destinul ai văzut și tu cum încearcă sa ne apropie. Dar nu spera. Nu cred ca ai făcut-o vreodată, și am renunțat și eu la gândul că ne vom putea duce pana la capăt dragostea.

Din când în când, vom relua amandoi, citind de aici, tot ce am crezut, tot ce am simțit, tot ce am trăit pentru tine. Tu încă ești și vei rămâne acel înger care mi-a readus zâmbetul inocent pe buzele lipsite mereu de atingerea dragostei. Te iubesc acum.

#sfârșit