Cerul

Asa cum ma surprinzi unoeri, când intri pe ușa aceea, ma uit des pe geam, in depărtare. La cer. E infinit, asa cum simt în fiecare zi ca sunt sentimentele noaste. E albastru, culoarea care ne-a însoțit iubirea în multe din momentele noastre de contopire, de abandonare în spațiul bratelor și în dorința buzelor.

Uneori, e întunecat, ca și temerile din sufletele noastre chinuite de dor. Dar deasupra norilor e soarele și speranța noastră, vie și puternica. Si după fiecare furtună, vine lumina și căldură care ne mângâie ochii și trupurile obosite de dorința.

În final, îmi desprind și eu ochii de la cer și te vad pe tine, iubita mea. Minunea din viata mea. Și toate grijile și presupunerile dispar, ca niște nori trecători pe cerul nostru. Căldura și lumina sufletelor noastre nu ne-o poate lua nimeni, și noi nu vrem sa renunțăm la ea. Nu acum, când strălucește cu toata forța lacrimilor a doi oameni care au descoperit ce înseamnă să iubești dincolo de trup, de societate, de cutume, de vorbe.

Iubirea este esența vieții. Simțind-o, vom înțelege ca trăim. Ca nu suntem goi. Astăzi, lasă liniștea, dragostea și speranța să-ți cuprindă inima. Mintea este cauza tuturor frământărilor, dar sufletul este sursa vindecărilor.

Mulțumesc. Că exiști. Că iubești.
...că mă iubești.

(MAH)