...

 ...am vrut sa te sarut. De fapt, sa te ating cu buzele, undeva, pe piele.  

Te-ai intrebat probabil de ce. Primul raspuns este ca am ramas "agatat" in trecut, in trairi, in...iubire. Si e cel mai plauzibil fapt, cel mai frumos scenariu(zambesc) . Orice se intampla intre noi, sa ramanem cum am fost.

Realitatea este ca am vrut sa te simt. Sa simt...schimbarea. Ce am vazut in ochii tai, dupa clipa de supriza. Ce am simtit in apropierea noastra, in imbratisare, in pozitia corpului tau. Sa imi confirm transformarea din noi. Dintre noi. Din amandoi. 

Si am simtit, mai mult decat speram.

Atât.

Târziu de tot, acum, aici, rândul de final cu care mă voi amăgi mereu (da, a fost o amăgire totul):

"...atenția ei fu distrasă încă o dată. Asta i se întâmplase de multe ori  în ultima vreme. Uitase ce efecte putea avea iubirea,care își înfigea rădăcinile în sufletul ei, trăgându-i și derutându-i gândurile, obsesia împlinindu-se ca un fruct seducător. Îi simțea doar viața, îngroșându-se lăuntric, reclamând tot ce era ea.

Nevoile  ei,  până  la  ultima,  existau  în  ochii  unui  bărbat.  Un muritor  de  o  nobilitate  ciudată.  Un  bărbat  trecut  de  prima tinerețe, un suflet plin de cicatrice – însă el i-l cedase în întregime.Aproape imposibil de crezut.

Iși mută privirea spre apus. Iar tu, iubitul meu, hoț al tuturor gândurilor mele, mă vei elibera vreodată? Te rog. Nu face asta. Niciodată."    (Cronicile malazane)