#sprijin

As vrea să las să treacă timpul / Și să-ți adun săruturile / Să simt cum viata re-aduce / Sublim, îmbrățișările.

Sa pot culege întunecat / Lumina scrierilor tale / Și lacrimi ce curg neîncetat / Sa le transformi în mare.

S-arunci în ea o picătură / Din sufletul tău  minunat / Sa pot privi la valuri mute / În care dragostea a stat.

Cu fiecare gând, te chem / Sa fii părtașa vietii mele / Iubirea sa ne înconjoare / În veșnicul nespus refren.

Și în apusul noptii noastre / Iubirea ta o simt în mine/ Plutind prin depărtări uimite / Aici, în bratele deschise...doar pt tine.
(MAH)

#DA (încă suntem, inger)

În drumul vieții tale, poate / Vine o zi când obosești / Și nori îți vor umbri privirea / Și ai să crezi că nu iubești.

Sa nu plângi lacrimi de durere / Citeste gândurile nopții / Și vino lângă mine, in-brațe / Să-ți reaprind speranța vieții...

Și dacă vei simți vreodată / O umbră-n dragostea ta vie / Să-ți amintești ca ea, iubirea / E cea mai pură poezie...

Sa nu dai sentimentul nostru / Pentru nimic din lumea ta / Doar doua suflete pereche / Pot înțelege-n dor, unirea.

As vrea să-ți țin în a mea mână / Prin toată viața ce rămane / A ta atingere ușoară / Din Cetățuia fără nume...
(MAH)

#unstrigăt

Cum as putea, D., sa trăiesc acum fără tine? Cum, când toată ființa mea te așteaptă zilnic, când toate gândurile mele sunt la tine, când inima te simte în fiecare moment al vieții mele?

Am așteptat un semn azi-noapte, ore. A venit, am știut ca încă totuși mai simți pt mine ceea ce am trăit luni, zile, ore. Doar ca cele doua cuvinte au lipsit, intenționat. Azi dimineață ai încercat sa ma menajezi, dar întrebarea muta din replicile noastre a primit răspunsul de care mi-e atât de groaza: ai ales. Și nu voi fi eu cel care îți va primi iubirea ta pasionala, superba și pătimașă.

Nu poate fii durere mai mare, cred, decât atunci când ființa pe care o iubești se desparte de tine, de tot ce am trăit și simțit împreună, de visele noastre idilice, de momentele în care eram doar noi doi și dragostea care ne unea. Îți amintești ce fericiți eram, pana în ultimul moment, când sărutam locurile fine de pe gatul tău, dăruit mie cu ochii închiși, ca să simți toată atingerea? Îți amintești cum ne așteptăm unul pe altul sa ne vedem, sa ne cuprinde trupurile în acea îmbrățișare din care nu mai voiam sa ieșim amândoi? Îți amintești cum ne dăruim buzele unul altuia, ca și cum unirea aceasta era supremă? Amintirile ar trebui sa fie frumoase, dar sunt atât de dureroase când nu mai am speranța că te voi revedea vreodată așa, a mea.

Realizez ca esti singura femeie pe care am iubit-o atât de mult. Pe care acum o iubesc enorm. Ma gândesc ca mi-e rupt sufletul, și ca renunti la o iubire pe care prietenii, familiile noastre nu au avut-o și nu o vor avea niciodată. Dragostea pe care noi am trăit-o ascunși de ei, am trăit-o în noi și doar pentru noi, și asta ne-a făcut suflete pereche. Și mor încet, acum, picătură cu picătură, știind ca un incident a facut sa iei decizii, și va trebui sa te ascult pentru ultima data, căci iubirea mea nu are limita în ceea ce te privește și nu pot sa te fac sa suferi vreodată.

Tu crezi ca timpul ne va vindeca...eu îți spun că niciodată, nu după ce am trăit noi doi. La fiecare revedere, vor trece zile, poate săptămâni, sa ne revenim din nou. Va izbucni durerea și poate iubirea ascunsa în cutiuțele D. și H. din sufletele noastre, și ne vom întoarce cu gândurile la ce am avut și la ce suntem pe cale sa renunțăm acum...in ceasul în care ne iubim mai mult ca niciodată. As plânge fluvii de lacrimi, dacă as mai avea de unde. M-aș apleca la picioarele tale, sa le cuprind și sa nu ma ridic pana nu îmi mai spui din nou: hai iubitule, fii fericit, căci te iubesc enorm...