#incăsuntem

Scriu aici, înger, ca să poți citi liniștită. În acest moment, cred ca destinul vrea sa ne încerce la maxim, sa vadă dacă într-adevăr e iubire. E foarte mult timpul , și măsurat în dor, cum facem noi doi, pare de neconceput...

Dar...pentru ca exista mereu un "dar", de data asta va fi darul dragostei. Vom rezista. Voi rezista. Vei rezista. Esti o femeie puternica, și mă susții mereu, deși știm amândoi cât îți poți permite. Și ne vom scrie mii de rânduri, și ne vom auzi de zeci de ori, si ne vom vedea în portrete fericite si superbe (adică ale tale). Și...eu ma voi furisa câteodată lângă un stâlp de felinar, și voi încerca să prind o privire furișată pe un geam. Și îmi voi bea cafeaua la picioarele tale, dar cu ceva etaje mai jos. Și vom rezista.

Vom încerca, dacă vrei, pana la sfârșitul perioadei sa ne mai vedem. Dacă destinul ne va ajuta. Simt ca orice se intamplă în aceste momente în lume, în viețile noastre, în viețile altora, eu te iubesc din ce în ce mai mult. Nu știu sa explic. Și nu știu sa iubesc decât complet, și vei vedea în ochii mei speranța (știi tu, aceea), și vei simți în trupul meu - chiar și de departe- că te așteaptă pe tine. Și sunt conștient, mental, ca tu iubești diferit (știi tu la ce ma refer, deși poate...), dar nu mă descurajează sa te iubesc până voi închide ochii...și încă o zi.

Stiu ca esti o femeie unică. Prin tot ce faci, prin tot ce simți și îmi transmiți. As vrea sa te iau de mână într-o dimineață, sa ne urcam în mașină și sa venim în S. Și sa ne plimbam doar noi doi, să-mi povestești din tinerețea ta acolo, sa te sărut sub cireși infloriți și ploaia albă de petale sa ne acopere iubirea din priviri. Și seara sa ne ținem în brațe, și noaptea sa o privim plina de stele. Și dragostea sa ne facă sa uitam totul, pentru o zi, un anotimp, un an sau de ce nu...o viață. A noastră.

Fii fericită, puiul meu. Eu voi fi mereu doar pentru tine, și indiferent de persoanele din viata ta, eu nu te voi întrista niciodată.
Despre asta e dragostea, nu?

Te iubesc, D.

(MAH)

Dragoste

Când ai zâmbit cu ochii închiși / Pe marmura întunecată / Am înțeles ca mă aștepți / Sa fii a mea, mereu, și toată.

Și te-am simțit prin mâini fierbinți / Dorințele strigându-ne / Ca vei iubi cu patimă / Cu rugile împlinindu-se.

Și vise cu noi doi, iubind / O viață, într-o noapte / Revin mereu în trup strigând / Vino acum, când se mai poate.

Iubim frumos, cu suflet plin/ Și respirația șoptită / Ne ține încă, fără glas / Dorința trupurilor ne-mplinită.

Și ai promis în ani, tăcută / Ca trupul îți va fi a lui / Și suferim adânc, și calmi / În noaptea nunții noastre mută.

Trăim în depărtări închise / Și zboară gândurile nostre / La o speranță, revedere / Cândva, în zile mai frumoase.

Și ne vom întâlni uitând / Durerile de peste vară / Și ochii vor sorbi, iubind / Privirea ta, tristețea toată.

#ultimul gând

Nu știu dacă vei mai citi vreodată, după ce mi-ai scris. Am îngenuncheat în seara asta, și nu știu dacă mă mai ridic. Nu mai pot. Și se pare ca iar nu voi dormi. Ultima noapte de dragoste...
"Sinceră să fiu...nu sunt sigură dacă îmi pasă. Viața ta! Regulile tale! Dorințele tale" 

Am înțeles azi ca orice aș simți pentru tine, și mai ales, cum simt, nu contează în fata a doua lucruri: dezamăgirile și el. Renunti atât de ușor la mine, aproape instant, când una din cele doua apare. Am rezistat o vreme, și am avut o fericire aprope de extaz, și îți mulțumesc pentru asta

Îți mai scriu ultima rămășiță din mine. Pe care cred ca o știi, totuși. Ai aflat orice se poate afla, și ai judecat cum ai știut tu.
Eu am avut mereu același vis...născut dintr-o speranță. O unică speranță: ca ne vom iubi complet.
Nu va fi niciodată asta. Acum am înțeles, in sfârșit. Cu situația generala, mintea mea a început sa gândească ceea ce mi-ai spus de multe ori, sub diferite forme, și chiar direct, intr-o seara de M. Noi nu vom fi. Niciodată. Nici fizic și nici ținându-ne de mână, prin viață.

Sunt multe motive, și eu ți le-am dat pe toate. Nu aveai nevoie în viata ta de mine, dar am întrat abuziv, Iubindu-te pasional. Fără restricții, fără reguli, fără gânduri. Doar sentimente puternice, extrem de puternice. Și ai început și tu sa ma iubești, cât ai putut, și ți-ai pus bariere, care au căzut încet, ca piesele de domino. În afară de una, cea mai importantă: cea care ne-ar fi unit.

Îți mulțumesc. Acest zid, cum l-ai numit, s-a clătinat în doua seri de M. Dar a rezistat, si azi poți trai lângă el, fără a plânge. As vrea să-mi cer iertare pentru acele nopți in care mi-ai dat totul și te-am făcut sa suferi, clătinînd alegerea ta. Dar nu mi-ar ajunge toate paginile de aici, pentru ca am iubit cu toată ființa mea, fără sa gândesc...sa ma gândesc la gândurile tale, înger.

M-am agățat mereu de "încă nu", de "poate", de "odată" sau "o dată" . Sufletul îmi trăiește, încă, pentru ele. Dar acum rațiunea începe sa gândească, și sa înțeleagă unde ești tu, în ce viață și cum te chinui. Și e prea mult, iubito. Lupta ta, deși cu finalul decis, e eroica. Iubesc fiecare "ești? ", îl respir cu ochii închiși, adesea cu lacrimi. Te gândești la mine, și riști relația ta cu el pentru mine. Poate ca voi începe sa ma gândesc și eu ca esti a lui, ca vei rămâne a lui și eu sunt un trecator prin sufletul tău. Si ca un trecator, sper să-ți las o amintire. E cumplit sa știu ca nu vei fi a mea, vreodată. Atât de puternic te iubesc, încât a fi trecator e un blestem. Sper doar ca amintirea mea să-ți fie despre bratele care te-au îmbrățișat ca pe singura femeie iubita, buzele sa-ți amintească de parfumul gatului (acolo, locul tău) și ochii sa nu uite gropițele. O vreme. Apoi vei reveni la ce ai fost, femeia liniștită și împlinită.

Esti ființa vieții mele. Fără cuvinte mari, fără filme. Cu tine mi-aș fi trăit restul existentei, cunoscând fericirea dragostei. Am ajuns sa accept și o noapte cu tine, sa accept să-mi oferi o viata paralela, cu ore doar. Orice îmi dai. Doar ca cele de mai sus sunt ale sufletului frământări. Mintea trebuia sa se trezească din feeria iubirii, și sa înțeleagă prin ce treci tu, ca femeie.

Ne vom revedea într-o vreme, într-o zi. În spațiul nostru, public și în același timp intim. Și voi privi chipul tău, și ochii tai, și voi vedea dragostea ta din nou (dacă va mai fi, dacă nu va fi inlocuita de altceva) . Sper sa fiu puternic, și sa nu mai îndrăznesc vreodată sa ma apropii de trupul tău, să-l cuprind cu atâta dorință de a-l săruta, de a face dragoste cu fiecare celula care se frământă în tine. Sper să poată să-mi rămână doar bucățica de dragoste din priviri, din scrieri, din saluturi. Și din despărțirile de la doi, înainte de 5.

Te iubesc, D. Pentru tot restul vieții.

".. Și dacă dragoste nu e, nimic nu e."


(MAH)

Al tău

Am întrat în baia luminată slab de umbrele mișcătoare ale ultimelor raze de soare ale după amiezii. Încet, sa nu tulbur cascada fierbinte a dușului care îți mângâia trupul superb ce se sprijinea liniștit de zidul de piatră. Cu ochii închiși, mâinile tale închipuia un dans printre picături, așteptând parca ceva.

Dintr-o dată, te-ai oprit. Mi-ai simițit privirea dezmierdând rotunjimea perfecta a fundului, a coapselor. Nu te-ai întors spre mine, ca și cum ai fi așteptat. Și atunci, am pășit. Spre tine. Lângă tine. Capul s-a înclinat, și gâtul mi s-a oferit. Am știut în acel moment ca vei fi a mea, și toată pasiunea adunata luni de zile s-a revărsat. Încet, buzele mele au început sa simtă lobul urechii, apoi am coborât spre cea mai catifelata piele pe care am simțit-o vreodată, și am început sa sarut. Ai început sa tremuri, ochii s-au deschis pentru o secunda, și am înțeles ca sunt alesul tău. În dragoste.
Mâinile au cuprins sânii superbi in căușul lor, cu sfarcurile excitate și fremătând sub picurii fierbinți de apă. M-am lipit de spatele tău curbat, și am simțit cu masculinitatea mea deja mărită complet fermitatea feselor tale, și mișcarea lor de primire...
Am început sa cobor cu mâinile spre abdomen, și am ajuns la superba V., fierbinte și plina de dorință. Buzele mele îți sărutau încă gatul, înroșit de atâta excitare. Am mângâiat clitorisul, și te-am simițit încordată. Mâinile tale au cuprins peretele, și eu am îndepărtat încet labiile. Ai întors puțin capul ca să-mi primești limba între buzele tale, și atunci, încet, am pătruns. Geamătul de placere pe care l-am avut amândoi, instant, ne-a confirmat ca suntem perechile noastre trupești.
Încet, am început sa ne mișcăm lipiți complet, cu gurile căutând cu nesaț plăcerea pe care o simteam acolo jos, uniți...Si dintr-o data, cand eram aproape să leșinăm de excitare, am simțit amândoi esența vieții eliberată, încălzind feeric unirea corpurilor noastre. Țipatul tău scurt a fost înăbușit de gura mea, și leșinul somnoros de după a fost ținut în bratele mele...

Am rămas îmbrățișați, cu apa curgând pe trupuri, și zâmbetul tău când m-ai privit în ochi a spus totul: "acum sunt în sfârșit a ta, iubitul meu"

(MAH)

A ta

Am intrat în camera rece și întunecată a unui motel de la margine drumului. Uzi până la piele, înfometați și obosiți, am căutat cu disperare să ne uscăm și să ne încălzim cât mai repede.
Ai coborât să iei mâncare, iar până să te întorci, eu m-am strecurat în unul din tricourile tale, pe spate încă picurându-mi stropi albaștrii din părul ud.
Am început să mănânc din bolul de supă fierbinte și fără gust în timp ce tu ți-ai dat jos haina udă, dezgolindu-ți abdomenul perfect și brațele sculptate. 
Mi s-a făcut poftă de tine! 
Mi-am propus să nu mă ating de tine, deși împărțeam același pat. M-am tras în cel mai îndepărtat colț și m-am întors cu spatele la tine, neștiind faptul că, gestul meu însemna o provocare.
Te-ai lipit de mine și m-ai cuprins cu brațul tău fierbinte. Mi-ai trasat cercuri pe abdomen și te-ai oprit precaut înainte să ajungi la sâni...
Am stat nemișcată, puteam să jur că nu mai respir. Mi-am ridicat brațul, făcându-ți loc să mă încălzești...complet! 
Ai acceptat invitația mea, iar mâna ta mi-a cuprins sânul și s-a jucat necontenit cu sfârcul meu întărit și dornic.
Cu cealaltă mână te-ai strecurat pe sub coastele mele și până să îmi dau seama, degetul tău îmi mângâia senzual curbura clitorisului. 
Te-ai lipit de mine iar eu te-am simțit atât de tare încât am început să te implor să mă iei. Mi-am lăsat capul pe umărul tău iar limba ta și-a făcut drum pe gâtul meu atât de încet și de senzual încât as fi putut să mor acolo, atunci, fericită! 
Degetele tale alunecau acolo unde eu știam că trupul mă trădează dar...nu le-am oprit. Ai intrat cu sete în spațiul acela fierbinte și ud și ți-am văzut o urmă de zâmbet pe chip. Eram deja prea departe în lumea simțurilor încât să îmi pese. Tot ce îmi doream era să te simt, să fiu a ta.
Te-ai retras ușor doar ca să mai intri o dată în timp ce mi-ai șoptit la ureche :"mi-am dorit mult acest moment. Te voi avea dar nu aici ci undeva unde să pot urla de plăcere cât mă țin plămânii atunci când te simt a mea"!
M-am trezit transpirată, cu cartea pe piept, în patul meu gol, departe de tine....și totuși, atât de aproape! 
E real! Acum m-am trezit.

#DA

Poate că nu vii acum însă, pentru mine ești mereu. Tocmai ce mi-am dat seama că și eu mi-aș da acum ani din viață ca să pot sta în brațele tale. Uneori simt nevoia trupului tău în jurul meu. Cineva care să mă protejeze de tot și de toate. Acolo, în parfumul tău, eu sunt ferită de orice m-ar putea lovi. Îmi lipsește acel sentiment. Îmi lipsești tu!

Foarte fericiți trebuie să fie oamenii din jurul tău că pot să simtă această siguranță mereu. Nu pot decât să sper că ești apreciat.

Mi-ar fi plăcut un cuvânt din partea ta dar nu ne-am potrivit. Îmi pare rău că nu poți scrie când vrei și când simți. Nu ai libertatea pe care mi-o dai mie. Îți mulțumesc că mă înțelegi mereu, călcându-ți de multe ori pe inimă ( sunt ferm convinsă).

Dacă nu mai apuc să revin...Somn ușor, iubitule. Te iubesc precum pământul înghețat după o iarnă grea, iubește căldura primelor raze de soare ale primăverii.
Pământ care iubește atât de mult căldura încât din el răsare viața, an după an!

Să nu te mai îndoiești niciodată de ceea ce simt pentru tine, te rog.

Miercuri

Am în minte fiecare minut petrecut cu tine în zilele de miercuri. M-am agățat de fiecare amintire și de fiecare speranță a unei vieți împreună.
Îmi lipsești atât de mult. Nu sexual, nu intelectual...cred că nici măcar fizic; ceresc...așa îmi lipsești tu mie! Îți explic la ce mă refer, nu te grăbi cu presupusul 🙄. În zilele cu soare când ies aici în spațiul mic, strâmt dar atât de confortabil, închid ochii și las căldura și lumina astrului gălbui să mă mângâie. El, și doar el, ajunge aproape de sentimentul îmbrățișărilor tale! Și totuși, el nu-mi șoptește "te iubesc; Doamne cât mi-ai lipsit; Rămâi,te rog, cu mine". Asta e replica ta. Abia aștept să o aud în...28 de zile.
Când nu mai pot de dor, pun telefonul pe mute, mă las pe spate în scaunul de birou și privesc în sus la tavanul meu de un alb imaculat. Apari aproape instant și de fiecare dată la fel! 
Te văd cum intri pe ușa aceea de sticlă a unei clădiri de birouri care găzduiește sute de angajați; sau sclavi pe plantație...depinde de zi și de starea mea. Cum pășești tu, nu am mai văzut să o facă altcineva. Mă fascinează mereu mișcarea umerilor tăi asemeni unei balanțe tare indecise și iubesc felul în care ignori pe toată lumea, fixându-mă doar pe mine cu privirea. Atunci știu că doar eu sunt pentru tine iar restul e...decor. 
"Bună dimineața, fosta domnișoară Dipold"! Atât... și m-am pierdut deja în acei ochi luminoși și plini de pasiune. Te prind de mână și pășim împreună într-o lume perfectă, special creată pentru noi...
Brusc, mă lovește realitatea și, aproape instinctual, ridic telefonul să-ți scriu. Măcar două cuvinte. Îmi țin respirația de teamă că nu ești sau că nu vei mai fi...însă, apare pe ecran "typing". Gata, pot să respir dinnou! E acolo, mă iubește și ne vom revedea curând. 
Noapte bună, dragostea mea. Sunt cu tine.

D. 

Toată...

De dorul buzelor tale / Am plâns eu prima dată / Și-n arșița noptii tarzie / Am vrut sa te am...toată.

Am strâns de durerea iubirii / Îm mine, o viață deșartă / Și-as vrea ca-n clipa regăsirii / Să fii a mea...toată.

Nu știu ce mai fac în visare / În noaptea cu luna amantă / Te-aștept iar pe tine, femeie / Să te sărut din nou...toată.

Și încă șoptesc în nebunia / Iubirii greu încercată / Că speri în tăcerea ta scrisă / Că vei fii a mea, vreodată...toată.

(MAH)

Câteodată..

Stiu ca ești puternica...o vedeam în fiecare zi în tine, în încrederea cu care pășeai în universul bărbaților, în convingerea cu care rosteai cuvintele, în privirile hotărâte sa schimbe percepții și oameni.

Mai puternică decât mine, în dragostea noastră. În viețile tale, cele două. Și nu cred ca ai fost slabă când ai ales, ai fost puternică și m-ai îndepărtat pe mine.

Dar...exista momente în viața ta, când simt ca ai nevoie de cineva. Și mai exact, de mine. Nu știu cât anume e faptul ca ma cunoști acum complet, cu trăiri și sentimente, cu frământări și fericiri, cu gânduri și suflet. Însă simt, atunci când te lași în bratele mele, în acele momente sau zile, că te abandonezi. Și îți permiți sa respiri minute de renunțare, de cădere libera, ca și cum mi-ai cere tăcut sa te ocrotesc tot restul vieții. Și, cumva, sa nu mai fii nevoită sa iei decizia mereu, să accepți că o pot face eu și sa lași iubirea sa te inunde. Să nu ma îndepărtezi, niciodată. Atunci simt ca ești a mea, frânturi de săruturi, secunde de mers pana la capăt...

Intenționat, las alineatele de mai sus neterminate. Pentru ca noi doi nu încheiem acum. Noi doi ne sprijinim unul pe altul, în tăcere, în nenumărate clipe ale zilei, fără să vorbim nimănui. Și o formalizăm atunci când ne scriem un banal "ce faci", în care toate speranțele sunt trimise către mine sau către tine, și parca uneori nu mai contează nici raspunsul. Ce contează este ca ne răspundem, și când o facem, sufletele se trezesc la viata aceea feerica pe care o visăm, adânc ascunsa în noi. În noi doi.

Nu ești împlinită dacă nu te dăruiești, bucățică cu bucățică, altcuiva. Și te asigur, îngerul meu, ca sunt acum clipe în viata mea când chiar trăiesc cu tine, de aici, și nimic nu mai contează decât fericirea pe care o trimiți cu fiecare șoaptă a gândurilor tale.
_..


(MAH)

Mereu
Nu știam că așa mă vezi!?
Nu am crezut niciun moment că par încrezătoare, stăpână pe mine, sigură pe viață! Asta pentru că, nu sunt...
Am fost slabă, vulnerabilă și chiar lașă când am ales. Am ales drumul ușor, cel care avea sens și care mă duce înspre ce alesesem de fapt, cu ani în urmă. 
În brațele tale m-am pierdut de nenumărate ori. M-am regăsit apoi, cu greu, m-am adunat doar ca să mă pierd dinnou a doua zi. În privirea ta găsesc putere; o putere de care mă agăț și mă țin strâns, altfel, viața mea o ia la vale. Și n-am să o mai pot opri. Simt cum mă ocrotești, e instinctual la tine. Ai ocrotit toată viața ta pe toată lumea. Eu nu știu cum e asta și mă surprinde sentimentul de  abandon, de fiecare dată când las garda jos. 
Important însă, este faptul că, suntem! Cu vieți separate și viață împreună; cu zâmbete și lacrimi; cu soare și furtună... Noi suntem!

Cerul

Asa cum ma surprinzi unoeri, când intri pe ușa aceea, ma uit des pe geam, in depărtare. La cer. E infinit, asa cum simt în fiecare zi ca sunt sentimentele noaste. E albastru, culoarea care ne-a însoțit iubirea în multe din momentele noastre de contopire, de abandonare în spațiul bratelor și în dorința buzelor.

Uneori, e întunecat, ca și temerile din sufletele noastre chinuite de dor. Dar deasupra norilor e soarele și speranța noastră, vie și puternica. Si după fiecare furtună, vine lumina și căldură care ne mângâie ochii și trupurile obosite de dorința.

În final, îmi desprind și eu ochii de la cer și te vad pe tine, iubita mea. Minunea din viata mea. Și toate grijile și presupunerile dispar, ca niște nori trecători pe cerul nostru. Căldura și lumina sufletelor noastre nu ne-o poate lua nimeni, și noi nu vrem sa renunțăm la ea. Nu acum, când strălucește cu toata forța lacrimilor a doi oameni care au descoperit ce înseamnă să iubești dincolo de trup, de societate, de cutume, de vorbe.

Iubirea este esența vieții. Simțind-o, vom înțelege ca trăim. Ca nu suntem goi. Astăzi, lasă liniștea, dragostea și speranța să-ți cuprindă inima. Mintea este cauza tuturor frământărilor, dar sufletul este sursa vindecărilor.

Mulțumesc. Că exiști. Că iubești.
...că mă iubești.

(MAH)

D., îngerul meu

"Te iubesc atât de puternic încât atunci când mă gândesc la tine, timpul se oprește în loc, particule de praf se văd atât clar și razele soarelui la apus luminează mai puternic ca niciodată! 
Brațele tale devin universul meu și cu fiecare zi ce trece mă conving că datorită ție știu ce e fericirea absolută. 
Nu sunt cu tine fizic, nu mai spun a mia oară de ce și cum și când s-a decis viața noastră însă, crede-mă H când spun că mă faci și acum fericită. Departe, aproape, fizic, sufletește...complet irelevant. Ești acolo pentru mine, sunt aici pentru tine...într-un cuvânt: suntem!"

D. , se spune ca speranța se naște din întuneric. Credința e ca o pasare ce simte lumina când cerul e încă întunecat. Și în fiecare zi de mâine, ne vom purta ceea ce a răsărit în sufletele noastre, iubirea.

Nu există început complet nou. Dragostea noastră a fost acolo de când am deschis ochii, noi doi, în doua lumi diferite, în ani distanță. Și ne-am căutat fără sa o știm, cu o viață în care poate ești confortabila și la care poate nu renunți, dar am știut de când ne-am zărit ca noi suntem...suflete pereche.

Cu fiecare alegere făcută, un nou drum se deschide...nu rămânem în ce am fost, ci începem sa trăim ce va fii. Nu pare, dar asa e destinul, surprinzător. Distanta și timpul de fac mai puternici, mai dornici de a ne iubi, în ciuda alegerilor trupești. Si cand ne vom reîntâlni, vom închide ochii și sufletele în spațiul bratelor, și prin oftatul inimilor vom știi ca ne-am dorit unul pe altul. În fiecare clipa în care am închis ochii, în fiecare moment când alții au încercat, vom știi ca noi suntem de neclintit, pentru ca aceasta fericire nu ne-o va lua nimeni, niciodată.

Simt ca voi fii mereu aici, în acest spațiu, în acest scris, pentru tine. Nu sunt eu, e ceea ce ai creat tu prin dragostea ta, prin privirea ta în care oceanul zbuciumat al iubirii se avânta și îmbrățișeaza țărmul, știind mereu ca se va retrage la timp. Dar cu fiecare maree a dorului, bucăți de țărm se desprind și vin la tine, și se vor dizolva în frământările tale ca să le liniștească, acum și cât timp vor exista valuri.

Somn ușor..."dacă as ști ca te pot visa în fiecare noapte, as vrea sa nu ma mai trezesc niciodată"

(MAH)

Plutesc...

Mi-e dor de tine ca și cum mi-ar lipsi pământul ...cand înotam prea departe in largul marii, și pământul era sub mine, acolo în adanc...aproape, și totuși încă departe... Si pe măsură ce pluteam, simțeam ca nu îl voi putea atinge, și totuși, el era acolo, așteptându-mi trupul - sa ma cuprindă în calda desfătare a siguranței efemere.

Ai văzut în mine ce nimeni nu a putut vedea. Ai văzut băiatul din bărbat, sufletul din inima, iubirea din duritate. Ai avut răbdarea sa creezi dragostea dintre noi din sentimente intense, dar dispersate. Le-ai adunat încet, picătură cu picătură, din valurile unei a mele vieți haotice, intense și disperate după senzații. Și mi-ai dat cea mai pura trăire, pe care nu o cunoaștem pana la tine. Am înviat o data în viață...

Am început sa înțeleg ca e nevoie de o ființa ca tine ca să existe dragoste între doi oameni. Nu știu alte femei asa. Eu am avut șansa să fiu iubit de tine, înger. Și din piatra bruta a sentimentelor ai creat o legătură unica între noi, care e mult deasupra iubirii...e dincolo de vis, e dincolo de ce înțelegem noi ca se întâmplă când ne abandonam unul altuia, cu setea unei iubiri pe care am descoperit-o...

Nu e târziu niciodată sa vreau să-mi găsesc mâna între degetele tale, sa vreau să-ți simt răsuflarea liniștită pe gatul meu, la locul tău. Să-mi simți gropițele dimineața, să-ți simt atingerea trupului tău sculptat de un zeu îndrăgostit de tine, sa te aud rostind cu ochii încă inchiși: bună dimineața, iubitul meu...

(MAH)

"Both".

Există o poveste în fiecare dintre noi...poveste care a lăsat urme, pe chip și pe suflet.

Săptămâni am trăit cu fericirea, chiar dacă exista distanța. Adormeam cu tine în mine, te visam, și ma trezeam în brațele tale. Nebunie fericita. Te simțeam parca aievea, îți simțeam pana și mirosul parului tău senin, în care îmi îngrop fața în îmbrățișările noastre.
Așteptam scrisul tău în fiecare zi, și nu începeam sa gândesc pana nu primeam cel mai frumos bună dimineața din câte am simțit eu vreodată. Și un sărut...un emoticon pe care îl iubesc enorm, căci exprima starea ta, iubirea ta trezita și trimisa cu speranța că voi vedea. Și aproape toate dățile, eram acolo...
Nebunie, dulce nebunie...

Ma trezesc în fiecare zi ca să-ți mai scriu o data cât de mult te iubesc. Cred, D., ca sunt un suflet pierdut. Fara dramă, fără clișee. Pierdut într-o dragoste fără sfârșit, simțind ca mulți ani voi tresari la clopoțelul mesajelor...cu speranța că ești tu, ceea care ma iubești. Știu ce simți acum, e sufletul meu la tine și al tău la mine. Și nu trece zi sa nu-I mulțumesc...si să-ți mulțumesc și ție ca m-ai făcut sa trăiesc asa ceva.

Și a fost nevoie de un cuvânt, sa ma îngenuncheze în crunta realitate ..."cateodata". De ce? Nu știm acum și poate nu vom ști. M-ai protejat cat ai putut, pentru ca ma știi cum doar eu ma știu. Suntem doua ființe care ma știu pe mine. Dar brusc un cuvânt ma poate distruge...din cauza unor presupuneri care nu pot fii adevărate. Și imi dau seama prea târziu, dar au fost acolo. Imi încalc propria mea regula, însă mi-ai scris iar, imediat, ca nu ma mai vrei in viata ta. Instant. Și acum încep sa înțeleg, D, ca asta vrei în adâncul sufletului tău. Faci eforturi imense sa fii cu mine, asa cum ai scris. Și crede-mă, te apreciez ca pe Dumnezeu pentru asta. Trebuie sa ma crezi, pentru ca tot ce trăiesc eu, trăiesc prin tine. Nu sunt cuvinte sa-ți spun ce intens simt ca te iubesc, și știu ca știi. Dar sunt și om, și mai ales bărbat. Și cad la acel cuvânt...si probabil ca ma nevoie doar de o simpla negare, indiferent dacă e adevarata sau nu. Oricum orice îmi spui tu, e iubire pentru mine. Știu ca un bărbat nu ar trebui sa caute niciodată sprijin. Dar eu sunt bărbat pentru ca te iubesc, și atât.
Amintește-ți ce trăim noi doi, de fiecare data când suntem împreună, fizic sau virtual. De fiecare data, îngerul meu.

Și dacă vrei sa crezi, te voi aștepta oricât sa te întorci, cu sufletul. Fără nimic ascuns, doar iubirea mea pura.

"Suntem condamnați sa pierdem orice lucru iubit și orice lucru iubit me sporește regretele" (OP)

Dorm mai mult cu tine decât dorm cu el; mănânc mai mult cu tine decât cu el și respir prin și cu tine! Astea toate în timp ce vreau să opresc totul în loc și să zbier cât mă țin plămânii. De durere și frustrare că nu te pot scoate din minte și suflet! Mă consum asemeni unei lumânări zi de zi; mint și ascund la fiecare pas și sunt schimbată complet. Și totuși, încerc să nu mă uit în oglindă la omul care am devenit de când faci parte din ființa mea căci nu așa mi-am imaginat că va arăta relația cu soțul meu după nici 3 ani de căsnicie. Eu stând în dormitor scriind gânduri și sentimente altui bărbat care, ce să vezi, are familia lui și o mai distrug și pe aceea. Cred că aici și acum terminăm! Sună dur și știu că ai sa îți faci gânduri dinnou că îmi este ușor și că te arunc și că multe altele. Eu știu ce simt și ce  e în inima mea. Și cum mă rup în mii de bucăți și mă adun doar ca să mă mai rup o dată și tot așa. 
Vreau să nu te mai doară niciodată din cauza mea. Să fii fericit în cele din urmă! Vei ajunge acolo. Sunt convinsă. Răspunde-mi pe blog dacă vrei...nu pot scrie și nu am să te mai abordez de mâine. Simt...știi ce simt dar nu am sa îți mai spun. Ai grijă de sufletul tău minunat!

_..