Gânduri...

Cumva, ceva intervine mereu...cand suntem mai aproape unul de altul, când reușim sa ne sprijinim sufletește. Ne-am apropiat, ai fi putut dormi la mine pe umăr...si poate în brațe. Ți-am respirat iubirea într-o mașină, într-o după-masa, dealul și putina zăpadă uitându-se la noi. Ma cufund de multe ori în mireasma parului tău, și încep sa visez la viata alături de tine. Știu, e o utopie, mereu amintita...

Am înțeles într-un final ce este: când te apropii prea mult, refuzi. E atât de intensă iubirea, încât creează dependenta. A aștepta scrisul celuilalt în fiecare moment, a cauta o privire, a fura sărutul în încăperile zilnice, e prea mult. Oricât am încerca să ne cream lumea noastră, refuzam sa fim fericiti complet. Doua firi, doua suflete diferite: eu uit realitatea și plonjez în tine, tu ma accepți și încerci sa alegi. Și asa cum suntem de diferiți, ne iubim pana la durere. Te vad cum te frămânți ziua, din scrisul tău intuiesc noaptea. Și totuși, când renunțăm, ne unim buzele și ne pierdem secunde în visul iubirii.

Ai stat vreodată pe malul marii, singura, în apus?Cu apa mângâindu-ți picioarele calde.Și când frumusețea apusului te copleșește, sa plonjezi în apa marii.Și sa constați ca e calda, și ca te înconjoară cu brate de iubit.Eu am stat o ora în întuneric, într-o senzație de căldură plăcută și cu o linie roșie la orizont.Fără frica...doar cu iubire în suflet. Și când am ieșit, am simtit ca am renăscut.

Ai spus ceva, odată. Un adevăr care pentru mine este esența unei vieți: avem atât de puțin timp sa fim fericiți.
Îți voi respira dragostea, îți voi trai refuzul, voi iubi zidul rece care se dărâmă instant când ne unim trupurile...pentru ca timpul e prea mic, sărutul e prea scurt, viata e imediat gata...

End #DA

A venit și ziua aceea, D. Ziua de care mi-a fost cel mai tare frica, mereu.
Pana azi-noapte, când mi-ai trimis gândurile tale într-o scriere atât de frumoasă, am sperat...
Am sperat ca mai putem sa ne ținem în brate, inima lânga inima, suflet lângă suflet. Sa mă mai atingi cu buzele tale, ca și răsuflarea unui înger ce ai fost pentru mine. Și un ultima zi a anului trecut, am înțeles ca doar așa te mai pot avea în viata mea, și am sperat ca vom fi noi doi liniștiți într-o dragoste tandră, facând încă parte din viețile noastre...
Dar acum această inimă care te iubește cum nu te va mai iubi nimeni în viața asta, e o rana imensă. Nu știi ce mi-ai făcut, D. Și nu e vina ta, e a mea. M-am aruncat în dragoste orbește, m-am deschis ție și te-am lasat sa vezi adânc în mine. Acele lacrimi pe ca are le-ai vazut atât de des simțeau probabil momentul...
Nu mai scrie, D.
Va trebui sa încerc sa înfrunt singur aceasta durere enorma. Și mai ales, deznădejdea. O data mi-am dat voie sa iubesc complet, sa simt totul pentru tine și acum e prăpastie. Cu groază mă gândesc ca va dura luni de zile, poate ani, pana se va cauteriza rana aceasta. Și nu vei știi cât sufăr după tine, dar probabil nici nu trebuie...
La revedere, fostul meu înger. Încă te iubesc cum știi și tu...enorm.

Scrierea mea (#the end?)

Nu am cuvinte. Sau am, dar sunt atât de fade față de ce simt acum. O tristețe rece și dureroasă, atât de repede în noul an. Și ma simt atât de nepregătit pentru ce s-a întâmplat.
Ai vrut sa îmi spui delicat, și eu nu am înțeles. În prima zi a anului, ai fost lumina de care aveam nevoie după noaptea întunericului dintre ani. Mi-ai scris ceva ce nu am sa uit niciodată, și cred ca a fost adevărat, a fost din sufletul pe care îl știu și pe care l-am simțit pereche. Asa cum ți-am scris de atât de multe ori, esti minunea din viata mea. A fost o singura zi, dar superbă. Și apoi, în următoarea noapte, ai scris direct ce probabil te măcina de multa vreme.
Trebuie sa repet, nu eram pregătit, nu am văzut semne care probabil existau sau nu. Când m-am trezit din *filmul*dragostei noastre, mi-am dat seama de ceva iremediabil: am fost pentru tine în fiecare clipa, în fiecare suflare a mea, și am lipsit o noapte. O noapte blestemata, și totul a căzut. Ca un castel de cărți. Pentru mine. Pentru tine, a fost poate motivul revenirii la "realitate", o realitate pe care bănuiesc ca ți-o dorești înapoi. Și eu nu am înțeles, am crezut ca Iubindu-te mai mult de cât pe oricine, vom putea fi fericiti.
Îmi cer scuze. Multe. Și te rog sa ma și ierți. Pentru toată durerea pe care ți-am provocat-o. Sa știi ca eu o trăiesc de multa vreme, și nu e o scuza. Mă vindeca dragostea ta, care știu ca este acolo, în acel suflet de înger. Te rog sa ma ierți ca am ținut flacără ei trează, când ți-ai fi dorit (poate) sa se stingă și sa rămână doar un fir de fum parfumat, pe care sufletele noastre să-l mai simtă o vreme. Te iubesc enorm, și probabil așa va fi o vreme îndelungată. Nu e de ajuns, asa e... ?
Când ai oprit atat de brusc firul care ne ținea legați, acele minunate gânduri și scrieri din care ne hrăneam, mi-a dat seama câ s-a sfârșit ceva în sufletul tău...si nu știu ce și de ce, nu mai pot sa insist.Dragostea trebuie sa fie împărtășită, altfel e doar singuratate și durere.
M-ai văzut gol, D. Știi la ce ma refer. Asa sunt eu și asa voi fi multă vreme, purtându-te în sufletul meu ca pe o icoană sfântă. Trebuie sa te am acolo, am înțeles puterea dragostei cu tine. Dar ma voi schimba pentru restul oamenilor, îmi voi pune înapoi acea "față" cu care m-ai cunoscut. E arma mea, asa pot sa continui sa trăiesc fără ca cineva sa bănuiască ca există iubire pentru tine în mine. Am sperat mereu sa nu mai revin la "mască", sau cel puțin sa fie mult mai târziu.
Speranta moare ultima, cum zice o vorba. La mine nu a murit niciodată, sperând incă ca ne vom iubi multă vreme. Asa cum puteam noi, asa cum făceai eforturi tu, pentru care îți mulțumesc enorm.
Sa nu uiți ca sunt aici, și voi fi mereu de acum încolo. Vezi, și acum în ultimul ceas, scriu cu speranță. Poate totuși mai găsești o urma de iubire pentru mine în suflet, și poate mi-o vei transmite încă o dată...vreodată. Suna a strigăt, dar cred ca e rugămintea muta a sufletului meu...
Iti doresc fericire, D. Ai fost și vei rămâne îngerul vieții mele. Am salvat câteva scrieri ale tale, le voi citi mereu și îmi voi aminti ce am trăit noi doi. Cred ca sunt foarte putini oameni asa norocoși. Asa cum îți scriu în fiecare zi, sa ai grija de tine și numai de tine. Esti prea minunata ca să nu te inalți peste toate durerile.
Îți mai spun încă o dată aceleași cuvinte care ne-au ținut uniți mereu: te iubesc...enorm.