Vicii

" Îți văd umbra, pășești în urma mea și totuși, pare că ești lângă mine! Îți simt respirația și știu că ești tu. Cu aceeași respirație încep și visele mele, aproape de fiecare dată. Când mă privești mă topesc de iubire! Efectul tău asupra mea nu prea poate fi descris...doar că, e ușor ciudat; toată viața am susținut că nu îmi plac viciile. Am preferat să le evit atât pe ele cât și oamenii care le au. Mi-am dat seama azi că sunt dependentă și nici nu știu; promit solemn să nu mai judec niciun fumător, drogat sau bețiv, vreodată!!! Eu, de fapt, când nu sunt cu tine, sunt în sevraj. Simplu! Mă întrebam de ce nu sunt fericită, de ce rămân în stări melancolice ore în șir câteodată, de ce, de ce, de ce??!!

"H..."se numește! 

Viciul meu! 

Propriul meu viciu personalizat după gustul și plăcerile mele...și pe cuvânt dacă nu, a ieșit perfect! Dacă aveam posibilitatea să îi dictez cuiva exact ceea ce îmi doresc într-un bărbat, nu ar fi ieșit așa fără cusur!

Poate nu îți pasă de tipul ăsta de care îți povestesc dar, mă gândeam totuși, poate ți se pare interesant să vezi cum, o femeie, în naivitatea ei, crede încă și acum că are control asupra sentimentelor și acțiunilor sale. Nu are! 100% îți spun, cu mâna pe inimă, femeia asta, fără el e nimic. Poate din nimic răsare cândva, ceva...sau poate, fără el, nimic va rămâne pentru totdeauna.

Te iubesc.

Atât de tare încât mă doare pieptul din cauza bătăilor inimii mele, atunci când mă gândesc la tine."

(#DA) 

#noi_cei_reali

Când te apropii de mine, încep sa freamăt. Vii repede, sa nu apuc sa fac eu primul gest.

Dar...mă săruți. Și e gata!

Gestul cel mai superb pe care mi-l dai, mă declanșează instant. Și te prind în brațe, și încep sa-ți caut cu înfocare buzele, limba, dorința.Te simt, te lipesc de mine, mâinile îmi spun că ai un trup minunat.Tânjești după mine, și te simt mai întâi controlată, cu puțină respingere.Dar nu mă pot opri, pentru că încep sa simt că mă vrei și tu, și cedezi puțin, și te iau lângă mine, și îți sorb buzele. Îți simt fesele încordate, le mângâi. Îți presez sânii, îi simt frematând de dorință. Îți invadez gâtul, și mai repede mai lăsa sa-ți sărut sânii decât locul.

Da, locul acela. Legat de Vero, prin milioane de senzații. Mă primești între picioarele tale, și eu sărut gâtul, și îmi imaginez că sunt în tine, și imping mai tare. Mai adânc. Să simti cum te vreau, sa simți orgasmul final. Te deschizi și mă strângi cu picioarele. Eziți, m-ai primi în tine. Visăm amandoi că te inund, fierbintele lichidelor unindu-se și innebunindu-ne de placere. Gemi, fără să îți dai seama, te lași fără control, poate pentru prima dată. Te lași. Sunt două cuvinte, dar cuprind mii de trăiri vinovate pe care le lași acum libere, știind că eu ți-am promis. 

Plăcerea simțurilor, plăcerea trupurilor, plăcerea viselor...placerea dragostei noastre apropiate de nebunie.

Cand va fii, dacă va fii...va fii ceva mult peste visurile noastre, mult peste tot ce am crezut ca exista între noi.

Te iubesc.

Azi, sufletește. Maine, cu trupurile unite. 

In viața noastră viitoare...complet. 

#iubesc

Iubesc...un cuvânt atât de puternic, dar niciodată clar definit. 

Îți iubesc...privirea cu care te uiți la mine. Nu, nu sunt frumos, dar când mă privești tu, văd un câmp de flori că se revarsă spre mine, văd o speranță oglindindu-se în ambele suflete. 

Îți iubesc...iubirea pe care o văd uneori că se răsfrânge asupra mea. E ca și cum trăiesc înghețat, zilnic, în chestiile sociale ce ne înconjoară. Și în momentul secundelor în care începi să mă iubești, torni picuri fierbinți peste simțurile mele, ma dezbraci de hainele reci și mă acoperi cu goliciunea ta fierbinte. Mă faci să vreau sa mai trăiesc o dimineață. Cu tine. 

Îți iubesc brațele care mă primesc, care mă strâng în spațiul lor. Cu distanță, la început - doi prieteni care se reîntâlnesc. Cu dragoste, în momentul următor. Cu dorința, când pierzi pentru câteva secunde controlul, rațiunea de a fi. Cu teamă. Că te vei pierde în alt spațiu, geamăn, al altor brațe puternice care te țin, te vor, te pot lua. De tot. Din viață. Într-o altă viață. 

Iubesc așteptarea ta. Știu ca vei veni, într-un final. Și când apari, ca o adiere de briza în spațiul nostru digital, așteptarea se preschimba în cuvinte, în taste apăsate furibund, grăbit, rapid...sa nu pierd nimic din acele minute în care pot sa te fac sa înțelegi de ce te aștept. Cat de intens te aștept, și cât de important este sa vii. La fiecare bătaie de ceas târziu, la fiecare răsărit întârziat. Să văd că vezi ce îți spun prin scris. Să visez că înțelegi. Sa visez ca poate simți ca mine.

Iubesc viața cu tine, chiar dacă e un vis. În umbre reci, târzii, din noapte, mintea mea e treaza. E condusă de un suflet puternic, frământat de dorințe și de pasiuni adânci. Această minte-suflet își imaginează o existență cu tine, își imaginează ca și tu visezi la asta. Ca ne întâlnim întâmplător. Și din prima atingere, decidem să fim împreună. Cum, nu știu. Nu are importanță. Important e sa fim, noi doi, un naiv și o ființă minunată. 

Iubesc să te uiți la mine ca la bărbatul pe care poate ți-l dorești noaptea în pat, lângă tine. Sau dimineața, mângâindu-te cu privirea. E ceva atât de intim in a te vedea cum dormi adânc, liniștită, lipită de trupul meu, în brațele mele care te cuprind și nu îți mai dau drumul. Și rămânem așa, bărbat și femeie, mereu și mereu, un somn care nu se mai termina, un vis care nu se mai sfârșește. 

Te iubesc...pe tine. Femeie. Ființă. Minunată prin ce îți dorești, superba prin ce nu exprimi.Prin tainele sufletului tău trec frământări adânci, și când le simt în mine, avem nevoie unul de altul.De dragostea noastră.

Ne e frica de ea, sa nu meargă prea departe.Și ne dorim totuși sa continue, și dacă se poate, sa ne surprindă puțin nebuni, puțini...mai departe.În fizicul atingerii, ne dorim și ne oprim. Și sperăm că EL sa decidă, deși îl numești "eșec".Dar în noi, știm ca e triumful fericirii. E ce ne-am dorit, poate, de la naștere - nu doi, ci noi doi, unul și același. 

Iubesc pentru prima dată cu pasiune. Cu sufletul tot. Cu trupul așteptând. Cu mintea implorând.

Să ai grijă de visul nostru. De un bărbat pentru care ești totul. Totul. 

Te iubesc, D.A.

(MAH) 

#thend

 O sa intri aici, într-un final, și vei citi. Și vei înțelege de ce am încetat sa mai scriu. Să-ți mai scriu. Un moment greșit, o clipa de rătăcire din trezirea mea. Nu știu ce, dar am înțeles și am decis.

Nu ai avut tu curajul sau forța să-mi spui. M-ai pregătit încet, sa nu provoci durere. Cred tot ce mi-ai spus, cu controlul excesiv, cu tensiunile și certurile. A fost așa...dar nu chiar așa.

Nu știu când ai decis, în sufletul tău. De ce ai decis, acum înțeleg. Acum. Târziu. Știi ca mereu ți-am spus ca sunt prost. Asa cum zâmbeai și înțelegeai tu, acum înțeleg că așa am și fost. O singura dată în viața mi-am permis să mă dezvălui complet. Sa iubesc fără calcule, fără gânduri, doar cu toată puterea sentimentelor mele. Și asta am ajuns. Un simplu bărbat, iubind ca un câine prost.

Nu e lamentare, nu e milă ce scriu. E doar realitatea pe care tu o știi, eu am descoperit-o. În spatele unor cuvinte reci, la capătul răbdării tale, tu așteptând ca eu sa cedez. Mi-ai mai și spus că asta ar trebui sa fac. Mi-ai spus tu multe, în tot acest timp. Și nu am vrut sa ascult rațiunea, nu credeam ca vorbele sunt chiar asa cum sunt scrise. Am vrut sa cred că simt altceva între noi. Am vrut sa cred doar ce simțeam eu pentru tine. Și încă simt. 

Sper că ai știut cât de iubită ai fost. Mental măcar, rațional. Îți vei aminti peste ani, sunt sigur. Sper că ai câștigat ce ai vrut din aceasta experiență, și cred ca ai văzut până unde poate merge un bărbat pentru tine. Eu. Poate și el, poate urmează să-l testezi și îți va place ce va urma. 

Cel mai trist este că te voi iubi până la sfârșit. Mi-ai pătruns în suflet, mi-ai schimbat inima și trupul, mi-ai schimbat credințele, speranțele, privirile, gândirea. Mi-ai schimbat viața. Prin iubirea pe care ți-o port. Prin tot ce mi-ai dat, acea bucățică de dragoste pe care mi-ai arătat-o. Niciodată mai mult, niciodată complet. Niciodată a mea. 

Mixed feelings acum.

Tristețe. Pentru mine, pentru tine. 3 ani aproape pierduți în speranțe și iubire-eu. Aceiași ani pierduți de tine în auto-descoperire, analize și...maturizare. Trist și adevărat.

Supărare. Nu, acum când scriu nu mai e. Analizând totul, a fost ca un film străin despre doua vieți opuse, despre doua persoane care au încercat fiecare să ia maximul din aceasta experiență. M-ai învățat, mi-ai arătat ca pot iubi dincolo de toate constrângerile sociale, ale căsătoriei...pot iubi complet, cu tot sufletul meu. Pierdut în tine, în speranța pe care mi-o ofereai în fiecare sfântă dimineață când deschideam ochii și primul meu gând era la tine. La tine cred ca a fost uimire. Da, exact, uimire. Nu te așteptai sa scriu asta. A fost uimirea sa descoperi că poți fi iubita mai presus de haine, de machiaj, de relații. De căsătorie. Uimirea ca exista o altfel de dragoste, o dragoste nebuna a unui bărbat doar pentru tine. Uimirea sa descoperi ca poți fii centrul vieții, al iubirii, al speranței mele. Ca poți fi tot ce contează într-o dimineață, și poți fi tot ce respiram într-o noapte.

Resemnare. Cel mai greu sentiment. Asta e la amândoi acum. Tu știai oricum că mă vei aduce în culmea fericirii ca să mă prăbușesc. Știai că va trebui să mă arunci cândva departe de tine. Și mi-ai și scris, ca să nu mă doară tare căderea. Dar iubirea mi-a dat aripi, aripi cu care am zburat mereu la tine,orice aș fi făcut. Și când aterizezi în final înapoi, acolo de unde ai plecat cândva în aceasta călătorie a vieții, resemnarea e crucea pe care trebuie sa o duci până la capăt.

Ești minunată prin tot ce ești tu. Ca femeie, ca suflet, ca ființă. Am văzut mult in tine, m-ai lăsat câteodată sa descopăr o bucățică din vechile tale vise și speranțe. Regret ca ne asemănam in felul nostru de a sprijini până la sacrificiu pe cei dragi nouă, pe ce din jurul nostru. Iubiți sau nu.

Am scris mult. Blogul acesta rămâne aici, al tău, asa cum a fost mereu. E povestea noastră, de la început până la acest moment. Nu scriu final. Viața e ciudata, destinul ai văzut și tu cum încearcă sa ne apropie. Dar nu spera. Nu cred ca ai făcut-o vreodată, și am renunțat și eu la gândul că ne vom putea duce pana la capăt dragostea.

Din când în când, vom relua amandoi, citind de aici, tot ce am crezut, tot ce am simțit, tot ce am trăit pentru tine. Tu încă ești și vei rămâne acel înger care mi-a readus zâmbetul inocent pe buzele lipsite mereu de atingerea dragostei. Te iubesc acum.

#sfârșit

#ziua

În ziua când tu vei veni

Îți voi ieși, iubind, în cale

Și ochii plin de-a mea iubire

Privindu-ne, vor prea zâmbi. 

Și-n ziua când va fii sa vii

Nimic nu ne va despărți

Voi respira încet iubire 

Și ochii mei doar negrii or fii.

Ziua când tu vei veni, va fii

Nesomnul orelor tarzii

Și dragostea de mult dorită 

A anilor de vise vii. 

Și noaptea când tu vei dori

A trupurilor dulce vrajă 

Să o gustăm, ca doi iubiți

Va fi a noastră dulce strajă. 

Te iubesc, D. 

#mai aproape de ea

 Ușa s-a deschis și am intrat. Erai ascunsă după ea, ai închis repede și un întuneric ne-a cuprins pe amândoi. M-am întors și, prin simțuri, te-am întâlnit. Te-am luat în brațe și m-am aruncat năvalnic în furtuna primului sărut. Șocant, sărutul a fost reciproc...de intens, plin de pofta nebună a așteptării lungi. Buzele îți erau calde, frematătoare sub gura mea. Ți-am lipit trupul de mine și, ca niciodată parcă, m-ai lăsat să-ți aflu rotunjimile cele mai intime, pielea superba a feselor încordate de teamă și de dorință.Doreai sa fii sărutată, prinsă strâns în brațe și lipită de mine.Vreai sa te descopăr din nou, fruct minunat al pasiunii interzise, și ne-am lipit și mai mult unul de altul. Pasiunea ne căuta gurile, buzele, corpurile, coapsele fierbinți și părțile intime. Prea intime, poate. Te-ai retras brusc, o secundă de teamă.

"Dacă mă las...mă duci". A doua secundă in care m-ai privit, ai înțeles că nu pot merge mai departe. Nu fără abandonul tău în mine. Și ai plecat privirea spre buzele mele, de care te-ai apropiat de data asta încet. Un sărut inocent, un sărut de dragoste la 15 ani. Am înțeles că ne iubim sufletește, și ca nu poți porni încă în aventura trupurilor. Nu puteam, riscul te făcea rațională in secunde după ce pierdeam controlul corpurilor noastre gemene. Dorindu-se enorm, știind că sunt destinate.

Am îngenuncheat ca să-ți sărut coapsele. Interiorul lor fierbinte, cel care mi se arată în toate pozele. Apetisant, ducând acolo...acolo unde atunci când voi pătrunde, te voi face a mea. Pentru restul  bătăilor inimilor noastre. Pentru restul respirațiilor pe care le vom trăi. Împreună.

Mult timp după aceea, am rămas cu gândul la tine. La tine ca femeie. La tine ca ființă. Minunată in dorința, înnebunită in pasiune. Dacă am fi fost gemeni, nu semănam nici pe departe atât de mult ca acum. În suflet și în simțuri, în forța cu care facem încă un pas spre fericire. Spre noi. 

Te iubesc. Atât de mult, încât nici cerul nu mai e limită pentru ceea ce simt pentru tine.

(MAH) 

#in mine

 Când am început sa te iubesc, nu știam ca tu îmi vei schimba toată viața. Toate credințele mele, toate convingerile mele, toate pornirile și comportamentele. Nu am știut in ce aventura pornesc, aventura care s-a transformat în ceea ce numesc acum "viața mea". De fapt, te numesc pe tine.  Femeie minunată, ființă superba, înger, iubire...în sufletul meu, acolo, adânc, știu că de acum până la sfarsit voi trai cu tine. În minte, în mâini, în piept, te voi purta ca și cum te simt. Alături, zâmbindu-mi și mângâind cu mâna ta caldă fruntea prea plina de frământări. 

Trăiesc acum cu pericolul să nu fi fost și sa nu mai fiu iubit. De tine. Dar orice va fi, nu mai am puterea sa te scot din mine. Te voi păstra acolo așa cum ochii mei și simțurile te-au cunoscut, te-au descoperit și te-au înlănțuit. Pură în suflet, născând acolo un loc micuț și pt mine. Închisă ermetic pt alt bărbat, și totuși licărind speranță. Speranța unei iubiri "altfel", lăsate în voia destinului și a alegerii personale. 

Mă închid încet în mine, iubirea mea. Vreau sa te păstrez acolo exact ca în nopțile noastre, nopți in care pentru câteva minute erai jumătatea mea. Aproape complet. Mi-e dor de tot ce ești in mintea mea. Cafeaua, cuvintele tale simple ("hai odată"), privirea ta, abandonarea ta în brațele mele. Cine ar fi crezut că doi oameni duri și hotărâți, aroganți în sinea lor pentru lumea din afară, își vor putea dărui sufletele? Își vor putea împărtăși durerile, eșecurile, dezamăgirile? Dezvăluind, am creat. O legătură sufleteasca. O fac prizoniera eului meu, o fac să nu dispară. Mintea uită, dar mâinile și ochii se vor forța să își amintească o singura clipă: aceea in care ai vrut. 

Mi-e dor de iubirea aceea a ta, D.

Aproape de final. 

(MAH) 

Sunt zile...

...în care ne este dor de iubire. Avem zile în care vreau să fim iubiți, în care să lăsăm secretele intime și gândurile deoparte, filmele să nu mai ruleze în mințile noastre. Ne dorim sa ne scufundăm în doi ochi verzi-căprui, în care să se citească iubirea. Zile în care vrem sa fim ținuți în brațe. In care vrem sa fim sărutați. Am vrea sa facem dragoste, doar noi doi, fără sa știm ce va fii mâine sau peste o săptămână. Sunt zile în care vrem sa trăim azi. Să trăim momentul și să oprim timpul.

...in care ne este dor de cafeaua noastră în doi. De mâna mea mângâind obrazul tău, de ochii tăi superbi aplecați în jos, zâmbind tainic. De curajul tău de a primi sărutul meu, acolo, în acel colț de cafenea sau chiar la geamul unui prânz cu gust de iubire. Nu vrem gânduri despre trecut și greșeli. Vrem doar ca acea cafea să țină zile, luni, ani. Toți acei ani care ne-au rămas de iubit. Adică restul vieții.

...in care nu mai vrem să se facă dimineață. Zile în care noaptea să stăpânească suflete noastre cuprinse de visele iubirii, să ne învăluie lin și să acopere pleoapele sub care lacrimile de dragoste picură în inimi speranțe...mici și clare, pure și frumoase. Nopți în care vrem să mai trăim emoții, sa descoperim trupurile și gesturile intime, să citim în ochii din întuneric gânduri nespuse și să dăm sens șoaptelor care creează amintiri de neuitat.

...și e o zi în care nu vrem sa vorbim nimic. O zi în care vrem doar să ne ținem de mână, iubire. O zi în care doar sa ne iubim, fără cuvinte. O zi frumoasă, ca tine.

Te iubesc, DA. 

Un gând vremelnic...

Îmi amintesc o zi. O după-masă de început de toamnă. După o plimbare pe lângă frunzele care începeau să îngălbenească, te-am prins de mână. Și nu ți-ai tras brațul, ci te-ai lăsat cuprinsă în palma mea. Ca și cum acolo era locul mâinii tale. Ca și cum ai cautat o viață acea atingere. Am devenit conștienți deodată ca eram o singura ființă, acolo...și în locurile care au urmat. Am știut că vom deveni un sigur trup, chiar dacă nu până la capăt.

Și am știut că dacă vei pleca, voi rămâne înjumătățit. În ultima noapte în care m-ai rugat sa te duc acasă, ai rostit spre altcineva "iubire" cu toată dragostea pe care o puteai avea. Și în acel moment, am știut ca încep să mor încet, pe dinăuntrul meu. Mai târziu, între noi s-a așezat o tăcere nespusă, ca doua trupuri de piatră pe un pat ce devenise mormânt. 

Și totuși, încă e acolo. Și e intens, și luptă să simtă totul. Tot ce se poate acum, azi. Și îl numesc iubire, dar e ceva ce există în tot sufletul meu. E declanșat de tine. E întreținut aprins de tine. Se trezește zilnic și așteaptă emoția de a sorbi cuvintele tale minunate. De a vedea zâmbetul tău. De a citi în ochii aceia minunați, o dorință. Sau o speranță. Caut speranța ca pe aer. Și trăiește și se hrănește cu ceva efemer, cu vise și frământări. Intense și frumoase, niciodată realizabile. Temători până la durere să spună ceea ce gândim. 

Când ajung la capăt, mă gândesc la cele mai frumoase vorbe scrise de tine: lasă viața să te surprindă. E chintesența a ceea ce am avut noi, relație sau nu. O legătură care ne înlănțuie și acum, după ani. 

Și oricum te vei transforma în timp și vei pleca, în mine, în interiorul meu, mă vei surprinde mereu cu frumusețea ta. Un înger se naște înger și zboară de lângă sufletul pereche...tot înger.

Zbor lin, puiul meu. Când aripile îți vor atinge cerul senin și liniștit al vieții, vei știi ca te-am iubit cu căldura pasiunii pământești pe care ai lăsat-o aici, în spațiul brațelor mele. Cu gândul și sufletul la un înger apărut în viata mea prin contopirea mâinilor, într-o zi de inceput de toamnă, voi închide ochii și voi lăsa stropii ochilor liberi.

Te iubesc mut și fără cuvinte, D.   Enorm. 

How about...

M-a lovit tare realitatea ta. Zic a "ta", pentru ca eu am trăit cu "lasă viața sa te surprindă"...ascultând scrisul tău, al femeii pe care o iubesc mai mult decât orice (știu, ți-am tot spus și nu mai crezi). Dar e tot ce am simțit până acum.

Mulțumesc însă.

Voi face ca realitatea ta, cea adevărată, sa fie și a mea. Nu am înțeles ca tu de fapt nu te bazezi vreodată că s-ar putea întâmpla sa fim împreună din iubire, ci știi sigur ca îți vei continua calea.

Am fost atât de naiv. Îmi pare rău.

D. , îmi cer scuze, acum, că te-am adus în lumea mea, ca te-am iubit asa cum o fac eu. Nu e viața pe care o vrei. Îmi pare rău.

Scriu aici, și o sa vezi cândva - când o să te cuprindă dorul și nostalgia. 

Eu continui sa te iubesc și sa te susțin, când îți e greu. Dar începe să te întorci în lumea ta. Eu sunt doar o supapă, un refugiu când ești necăjita. In restul timpului, te vei întoarce la el (dacă nu o faci deja-nu vreau sa te supăr).

Ai grija de tine, puiul meu.

E o ultima și fierbinte rugăminte.

Te iubesc. Enorm.

Acum...

...vom învăța sa privim viitorul fără să ne doară regretele trecutului. Am trecut unul pe lângă altul prin viață, dar ne-am găsit într-un final. Superbi și frumoși in dragoste, uniți in sufletele noastre.

...vom reuși sa închidem dureri care înainte păreau veșnice. Am iubit alți oameni, și ne-am dăruit lor. Nu ne temem, nu ne clintim in decizii. Până într-o zi când universul ne va surprinde. 

...ca să găsim alinare, vom crea iubiri pe care nu ni le-am imaginat vreodată. Ajungem să simțim împreună, tot mai des, același sentiment intens care ne mistuie. Nu ne-am unit fizic, dar parca suntem aceiași ființă. Nu vrem sa stricăm confortul relației de acum, dar vai...urlă în noi dorința de a trăi viața sublim, de a cădea și a ne ridica împreună. De a râde și a gusta ceea ce inseamnă fericirea. 

...vom reface podul peste abisul care ni se părea imposibil: eu cu tine, strâns legați sufletește și fizic. Ochii ni se vor întâlni, privirile mute de dorință vor știi că în fiecare "te iubesc" spus lui sau ei, stăm noi. Noi doi, de mână, ca și prima dată. 

(MAH)

"Și simt cumva că e nevoie sa auzi. Și sa simți muzica din pieptul meu. Notele toate îți cântă ție și fiecare vibrație e în tandem cu șoaptele tale de dragoste.

Și când simt atât de intens parcă respirăm la fel. Închid ochii și te simt lângă pieptul meu. E cald și bine. E fericire și viață. Te iubesc atât de mult. 

Și nu pot, nu vreau fără tine."

(DA)

"Doamne..."

Mă surprind de foarte multe ori că, atunci când îmi scrii că mă iubești, rostesc un singur cuvânt "Doamne...". Fix așa, cu puncte.

M-am întrebat de multe ori de ce scap acest oftat de fericire, ca și cum sufletul meu era încărcat de ceva ce nu puteam defini și aștepta un impuls sa se liniștească dintr-o dată...printr-un cuvânt adresat cuiva. 

Lui Dumnezeu...pe de-o parte, cumva ca o mulțumire că a avut o contribuție la ce s-a intamplat, la curajul pe care l-am avut când ți-am spus cele două cuvinte într-o vară torida de acum 2 ani. Tremuram atât de tare încât îmi era frig la treizeci de grade plus. Eram un străin pentru tine, un cineva mai bătrân ca tine, un bărbat despre care nu știai de ce îți spunea asta...un nebun. Din dragoste, aveai să-ți dai seama mult mai târziu.

"Doamne..." este însă mai ales pentru tine. Tu, o femeie care s-a transformat complet când ai început sa simți altceva decât atracție fizică reținută, pentru mine. Tu, femeie iubită intim de el, femeie care alerga zilnic după servici să își găsească rostul unindu-se cu el, ai început să mă vezi. Încet, am simțit privirea ta asupra mea, am simțit primii fiori pe care îi lăsai să respire pe buzele mele. Am început sa avem timpul nostru, eu renunțând la tot și tu rezistând...la tot. Iubirea fizică o păstrai doar pentru el, dar în minutele împreună, îmi dădeai sufletul mie. O vreme. Trecută, pierdută pe veci.

"Doamne.." e pentru mine. Încă nu îmi vine sa cred, conștient, ca după doi ani trecuți fără să mă iubești complet, eu sunt îndrăgostit de tine din ce în ce mai mult. Doi ani. Multe zile și nopți de durere, de regrete, de dorințe și pasiuni. Mai ales însă, de iubire ținută în piept și scrisă în mii de cuvinte.

"Doamne..." e in final, pentru noi. Am trăit cât am putut, am avut timpul nostru. Am avut ceva sublim - nopțile noastre. Când cuvintele erau de prisos, când buzele transmiteau tot ce ne doream și nu puteai să-mi dai. Cand ochii implorau...o dată, o singură dată să gustăm din ce nu am avut vreodată. "Doamne..." ne abandonam Ție, printr-un sărut fiebinte, prin corpuri strâns lipite și prin minți rătăcite în lumile noastre ideale. Am fost atât de aproape...și totuși, atât de departe de noi.

"Doamne..." e, în final, pentru când stau pe o canapea rece, în intuneric, știind că singura fericire pe care am avut-o în viață e departe de mine. Într-un pat al lor, într-o căsnicie a ei fericită, în alte brațe și alte vise. 

"Doamne..."  e de fapt un "Te iubesc", dar unit cu EL într-o speranță mută...niciodată împlinită. Dacă Știi că mi-aș da acum toată viața pentru ea, de ce nu iei durerea?

E târziu...ca niciodată. Și totuși ce simt pentru tine, D., e toată esența sufletului meu, când îți spun:

 "Doamne...te iubesc, femeia vieții mele" 

(MAH) 

#mi-e dor

Mi-e dor de tine - femeia care / Mi-a fost și suflet și iertare / Și mi-ai lăsat în brațe viața / Și-n piept iubirea și speranța.

Mi-e dor de mine - acela care / Ți-a fost și vis și remușcare / Cel care a ajuns odată / Aproape sa te aibă - toată. 

Mi-e dor de noi - acești noi doi / Rămași în sufletele goi / Și totuși, mai presus de dor/ Destinul vrea să fim a lor. 

Mi-e dor de tine - aceea care / Refugiată-n depărtare / Își lasă dreptul la iubire / Și va pleca din a mea fire.

Mi-e dor de mine - acela care / Privindu-ți  sufletul în zare / Iubirea-mi te întreabă, tristă / Fără noi doi...ce mai există?

"Mi-am ascuns inima în fundația de beton a existenței mele, atâta vreme. Însă acum, când o ating, simt cum se deschide sub atingerile tale fremătătoare, și îți rostește numele: femeia vieții mele." 

"Cândva, destinul va vedea...că noi suntem iubirea sa" (MAH)

"Îmi e dor să îți văd ochii cum sclipesc, să îți simt respirația ușoară lângă ureche, să îți aud vocea șoptind și să îți simt atingerea supraomenească! În caușul palmei tale se află toată voința mea, tot sufletul și toate speranțele. Nu trece clipă să nu te simt lângă mine. Nu este moment să nu te respir. Nu este zi să nu te vreau! Singură, în liniștea căminului meu, gândul, mintea și mai ales inima zboară la tine. Mereu și mereu și mereu și mereu....până la sfârșitul nostru!" (DA)