Când am început sa te iubesc, nu știam ca tu îmi vei schimba toată viața. Toate credințele mele, toate convingerile mele, toate pornirile și comportamentele. Nu am știut in ce aventura pornesc, aventura care s-a transformat în ceea ce numesc acum "viața mea". De fapt, te numesc pe tine. Femeie minunată, ființă superba, înger, iubire...în sufletul meu, acolo, adânc, știu că de acum până la sfarsit voi trai cu tine. În minte, în mâini, în piept, te voi purta ca și cum te simt. Alături, zâmbindu-mi și mângâind cu mâna ta caldă fruntea prea plina de frământări.
Trăiesc acum cu pericolul să nu fi fost și sa nu mai fiu iubit. De tine. Dar orice va fi, nu mai am puterea sa te scot din mine. Te voi păstra acolo așa cum ochii mei și simțurile te-au cunoscut, te-au descoperit și te-au înlănțuit. Pură în suflet, născând acolo un loc micuț și pt mine. Închisă ermetic pt alt bărbat, și totuși licărind speranță. Speranța unei iubiri "altfel", lăsate în voia destinului și a alegerii personale.
Mă închid încet în mine, iubirea mea. Vreau sa te păstrez acolo exact ca în nopțile noastre, nopți in care pentru câteva minute erai jumătatea mea. Aproape complet. Mi-e dor de tot ce ești in mintea mea. Cafeaua, cuvintele tale simple ("hai odată"), privirea ta, abandonarea ta în brațele mele. Cine ar fi crezut că doi oameni duri și hotărâți, aroganți în sinea lor pentru lumea din afară, își vor putea dărui sufletele? Își vor putea împărtăși durerile, eșecurile, dezamăgirile? Dezvăluind, am creat. O legătură sufleteasca. O fac prizoniera eului meu, o fac să nu dispară. Mintea uită, dar mâinile și ochii se vor forța să își amintească o singura clipă: aceea in care ai vrut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu