#iubesc

Iubesc...un cuvânt atât de puternic, dar niciodată clar definit. 

Îți iubesc...privirea cu care te uiți la mine. Nu, nu sunt frumos, dar când mă privești tu, văd un câmp de flori că se revarsă spre mine, văd o speranță oglindindu-se în ambele suflete. 

Îți iubesc...iubirea pe care o văd uneori că se răsfrânge asupra mea. E ca și cum trăiesc înghețat, zilnic, în chestiile sociale ce ne înconjoară. Și în momentul secundelor în care începi să mă iubești, torni picuri fierbinți peste simțurile mele, ma dezbraci de hainele reci și mă acoperi cu goliciunea ta fierbinte. Mă faci să vreau sa mai trăiesc o dimineață. Cu tine. 

Îți iubesc brațele care mă primesc, care mă strâng în spațiul lor. Cu distanță, la început - doi prieteni care se reîntâlnesc. Cu dragoste, în momentul următor. Cu dorința, când pierzi pentru câteva secunde controlul, rațiunea de a fi. Cu teamă. Că te vei pierde în alt spațiu, geamăn, al altor brațe puternice care te țin, te vor, te pot lua. De tot. Din viață. Într-o altă viață. 

Iubesc așteptarea ta. Știu ca vei veni, într-un final. Și când apari, ca o adiere de briza în spațiul nostru digital, așteptarea se preschimba în cuvinte, în taste apăsate furibund, grăbit, rapid...sa nu pierd nimic din acele minute în care pot sa te fac sa înțelegi de ce te aștept. Cat de intens te aștept, și cât de important este sa vii. La fiecare bătaie de ceas târziu, la fiecare răsărit întârziat. Să văd că vezi ce îți spun prin scris. Să visez că înțelegi. Sa visez ca poate simți ca mine.

Iubesc viața cu tine, chiar dacă e un vis. În umbre reci, târzii, din noapte, mintea mea e treaza. E condusă de un suflet puternic, frământat de dorințe și de pasiuni adânci. Această minte-suflet își imaginează o existență cu tine, își imaginează ca și tu visezi la asta. Ca ne întâlnim întâmplător. Și din prima atingere, decidem să fim împreună. Cum, nu știu. Nu are importanță. Important e sa fim, noi doi, un naiv și o ființă minunată. 

Iubesc să te uiți la mine ca la bărbatul pe care poate ți-l dorești noaptea în pat, lângă tine. Sau dimineața, mângâindu-te cu privirea. E ceva atât de intim in a te vedea cum dormi adânc, liniștită, lipită de trupul meu, în brațele mele care te cuprind și nu îți mai dau drumul. Și rămânem așa, bărbat și femeie, mereu și mereu, un somn care nu se mai termina, un vis care nu se mai sfârșește. 

Te iubesc...pe tine. Femeie. Ființă. Minunată prin ce îți dorești, superba prin ce nu exprimi.Prin tainele sufletului tău trec frământări adânci, și când le simt în mine, avem nevoie unul de altul.De dragostea noastră.

Ne e frica de ea, sa nu meargă prea departe.Și ne dorim totuși sa continue, și dacă se poate, sa ne surprindă puțin nebuni, puțini...mai departe.În fizicul atingerii, ne dorim și ne oprim. Și sperăm că EL sa decidă, deși îl numești "eșec".Dar în noi, știm ca e triumful fericirii. E ce ne-am dorit, poate, de la naștere - nu doi, ci noi doi, unul și același. 

Iubesc pentru prima dată cu pasiune. Cu sufletul tot. Cu trupul așteptând. Cu mintea implorând.

Să ai grijă de visul nostru. De un bărbat pentru care ești totul. Totul. 

Te iubesc, D.A.

(MAH)