Ultimul #DA

Am crezut ca sunt pregătit, ca sunt imun, după rupturile din trecut. Nici pe departe. Povești. Sau poveste, cum ai descris că a fost între noi. O poveste, ceva imaginar, în mințile noastre.

Tremur de ore, și nu mă pot opri. De durere. De resemnare. De...nici nu știu de ce, dar știu pentru cine. Cum îți scriam, nu credeam ca pot iubi așa. Dacă iubire se cheama aceasta dăruire, acesta plonjare în bratele tale, în spațiul tău intim, în sufletul tău...si în mintea ta. Aceasta respirație a mea din tine, fără de care ma sufoc încet acum.

Ma gândeam sa nu scriu însă, să nu vezi din nou. Același bărbat, același lacrimi, același destin în jos. Ma gândeam cum m-ai putut părăsi de atâtea ori, și apoi sa te întorci. Ma gândeam...acum, târziu, final.

Oare ce am trăit noi? Sau...am fost noi doi ceva? Am visat 9 luni (ironic) și m-am trezit acum, într-un lac de durere? A contat atingerea fizica, atat de mult încât fără ea ne-am risipit? Îmi scriai mereu ca se va întâmpla, dar nu acum, acum ai nevoie de mine. Simțeam ca ating cerul, și mă consideram binecuvântat. Pentru ca tu mă iubeai.

Știu pe de rost crudele cuvinte, pe care mi le scriai. Puteai sa le scrii, aveai forța și rațiunea. "Noi nu suntem" . "Noi nu vom fi niciodată" . Trebuia sa le ascult, să ascult femeia din tine, ființa pe care o iubeam atât. Urletul de durere, din aceea noapte. Te doream pentru mine, când tu nu ai fost a mea niciodată. Și nu înțelegeam de ce iubirea nu ne unește.

Revăd pozele cu ce mi-ai scris acele luni. Aveai nevoie de aceasta dragoste, și încă ai. Trebuie sa o ai, dar sacrificiul pare prea mare rațiunii. Și...asa cum ai scris, eu am venit târziu, în inima ta. Târziu, ca să mai pot schimba un suflet. La mine însă, ai fost tot sufletul. Acum, după jumătate de viata trăită. Ironic, nu?

Cred ca m-ai iubit, în felul pe care l-am simțit. Nu știu cât pe el și cât pe mine, e probabil un răspuns dureros. Dar eu as fi îngenuncheat în fața ta, te-aș fi cuprins cu bratele și mi-aș fi culcat capul pe pieptul tău. Să vezi, sa simți, cum sunt de al tău. Sa ai o lacrima de iubire pt mine, acolo.

Nu știu cum îți va fi viata, D. Sper ca frumoasa, poate chiar cu intensitatea avută de noi doi. Dar vei sta oare, câteodată, cu privirea pierduta la cerul balconului tău, și vei vedea versurile scrise în nopțile iubirii noastre? Poate. Poate nu. Poate...si eu.

Durerea e atât de mare acum. Înțeleg multe din iubire. Iubirea mea. A ta. Speram sa nu înțeleg niciodată, sa rămân același intens îndrăgostit. Știu ca pot iubi ani asa, dar fără răspuns e cumplit. Îți doresc sa nu înțelegi vreodată ce am scris. Crede-mă, e cea mai frumoasa urare.

Te iubesc...final,D.

(MAH)