#Dialoguri 2

"-Cum era când erați împreună?
-Ca să răspund, ar trebui să-ți povestesc ce simțeam toată ziua, și cum așteptam noaptea. O noapte, una specială.

Împreună e mult spus, și ea îmi amintea uneori ca noi" nu suntem" (cuvintele ei). Ma proteja instinctiv, și nu mai continua cu "împreună", pentru ca îmi vedea ochii, dorința din ei, iubirea pentru ea. Și încă o vede, dacă pot sa adaug și asta, in rarele momente când viata ne întâlnește.

Poți sa crezi ca totul începea cu un clopoțel? Al telefonului. Și cu scrisul ei, care îmi dădeam" bună dimineata, iubitule". Știi cum imi exploda sufletul, atunci? Instant. Eram în același timp îndrăgostit și putin trist, ca nu sunt lângă ea sa o aud,sa o respir. Era și ceva în acest salut, un fel de speranța a ei că ziua de azi ne va duce un semn, ceva nou, o direcție, o confirmare ca noi trebuie sa rămânem împreună. La început scria doar de la birou, apoi nu mai avea intotdeauna răbdare și îmi scria de pe drum. Încă era departe când eu îmi începeam ziua fizic, dar trebuie să înțelegi ca înainte de a respira, a gândi, a mă mișca, imi spunea ceva ce îmi răsturna lumea, ce mă făcea să urlu de iubire, de dor, de pasiune: "Hai odată!" (la mine).
...îți dai seama cum ne așteptam unul pe altul?

Daca e sa continui, îți spun că ajungeam sa ne vedem. Dar nu am cuvinte. Nu suficiente. O așteptam într-o camera, cu ochii țintă pe ușa din sticla. Era atâta intensitate, încât din clipa în care pășea înăuntru, știam exact cum va fi în aceea zi. Și ea știa, din primul moment în care se uita în ochii mei.
Era pasională, când zâmbea larg și îmi întindea bratele fără un cuvânt, doar sa ajungem odată sa ne strângem și sa ne unim buzele. După o noapte cu el, a avut puterea sa mă iubească dimineața. Îți dai seama? Eu doar acum, târziu, realizez ce femeie puternica am avut în bratele mele.

Apoi, erau zile când era neliniștită ca vom fi prinși sărutându-ne, și atunci era distantă, deși îmi răspundea scurt la pasiune, ca apoi sa se retragă în cochilia sa. Ochii erau în pământ, sa nu-i vad suferința când mă respingea. Imi șoptea uneori, cu ochii închiși "H, oprește-te", deși rostea cu atata durere, încât nu puteam decât sa oftez greu și sa ma desprind.

Și mai era cumva, atunci când știam ca nu e voie să profit, căci aș fi provocat o prăpastie: se abandona. Da, auzi bine, se abandona mie. Știi cum e asta? E ca și cum nu-ți mai pasă de el, de ei, de bârfe și relații și tot ce vrea era sa stea cuibărită în bratele unui bărbat pe care nu îl interesa altceva decât sa o iubească. Atât. Fără cuvinte, fără regrete, doar dragoste fără urmă de rațiune. Punct.

...și azi, când o revăd ocazional, aș vrea sa se abandoneze mie. O secunda, o viață, sau o viață într-o secunda."

Ti,inger.

(MAH)

Am știut eu că ce urmează o să fie intens. Dar mi-a depășit cu mult așteptările. Ai cuprins toate trăirile noastre într-un text pe care l-am citit pe nerăsuflate. Te-am ratat cam cu 20 de minute din câte observ. Am încercat să vin mai repede dar..life happened. Te implor, orice se întâmplă în lumea asta cu noi, nu-mi lua niciodată bucuria scrierilor tale. Așa cum accesul în "Narnia" se făcea printr-un dulap, la fel și accesul către lumea noastră se află acolo, pe blogul tău! Lume în care nu există prejudecăți, mândrii, principii și alte alea...acolo existăm noi doi împreună în lumea noastră ideală. E aur, H! Ce se află acolo e medicament, binecuvântare, putere și elixir al tinereții veșnice sau mai bine spus: e iubire. Îți mulțumesc că exiști. (D.)