#Dialoguri...finale(?)

"- După tot ce mi-ai povestit despre ea, vreau sa te întreb ceva: ați făcut dragoste?
- Am știut ca vei întreba asta (zâmbesc, cu privirea la poza ei). Ca să-ți răspund, am să-ți povestesc cum erau anumite nopți din viața noastră.
În acele zile, încă de dimineață, simțeam amândoi emoția. Era dată, în primul rând, de rațiune: oare e bine sa ne vedem, singuri? Oare ce spunem acasă, ca să avem liniște câteva ore? Oare se va...intampla?
Apoi, in timpul zilei, îi vedeam trăirile de fiecare data când ne întâlneam: începea cu pasiune, îmi răspundea la sărut cum doar ea știa sa o facă. La câteva minute, mă respingea și începea sa se frământe: îi vedeam privirea, îi citeam în ochi neliniștea, urmată de dorința...o simțeam, în bratele mele, o femeie care lupta cu pasiunea și în același timp nu ceda rațiunii.
Și apoi...noaptea.
Ai văzut vreodată filmele anilor '90, cu scenele lor de dragoste? Freamătul trupurilor, săruturile lungi și filmate parca cu încetinitorul...asa erau nopțile noastre. Ea, ca femeie, era perfectă. Ma săruta câteodată încet, și îmi ținea buzele multă vreme, ca și cum amândoi ne doream sa nu se mai sfârșească...O cuprindeam cu pasiune, și îmi răspundea instant, parca așteptând toată ziua sa mi se dăruiască. Ne exploram trupurile cu o sete imensa, fericiți la fiecare freamăt descoperit, la fiecare tremur al pielii ei perfecte, la extazul pe care îl trăia când îi atingem cu limba gatul ei minunat... Cand coboram spre abdomen, închidea ochii și visele prindeau viață, și corpurile noastre așteptau sa renunțe la haine, ca să se atingă, sa ne transmitem ce țineam în noi de atâta vreme."
" - Simt o tristețe în tine, când povestești despre aceste nopți...
- Tristețe...era câteodată la sfârșit, când realitatea orelor târzii ne lovea cu durerea ei. A fost un moment în care am fost atât de aproape de a ne începe viata noastră la care speram, încât a durut enorm. Știi, de multe ori speram, împreună, in sufletele noastre, sa se întâmple. Ea, mai ales. Sa cedeze, sa nu mai fie oprită mereu, în clipa decisiva, de acel ceva din sufletul ei. Speram, câteodată, sa fim descoperiti, sa se termine și sa apoi sa incepem. Ciudat, nu? Așteptăm ca altcineva sa ia decizia, ca noi sa putem sa decide. Și astfel, în loc sa ne amintim ce frumos a fost, mereu ne gândim ce păcat ca nu am trăit. "

În final, ma gândesc la cum a descris ea ce am trăit împreună aproape un an, prin doua cuvinte: dragoste furată. Ma gândesc mereu la o noapte împreună, promisă. Și realizez, cu fiecare cuvânt pe care ți-l spun, ca ea e soarta mea. E femeia care ma completează, care răspunde dragostei mele și care poate să-mi împlinească viața...

Te iubesc cum ma iubești și tu, D. Cum nimeni nu ne poate iubi vreodată.

(MAH)