#dialoguri 4

"-Când ridici ochii din telefon, o ai în priviri.
Când te uiți pe geam, pierdut în gânduri, buzele îți rostesc șoptit numele ei.
Ce ți-a făcut?

-Ți-aș putea da o mie de răspunsuri, toate cuprinzând o bucățică din sufletul meu. Dar azi îți voi spune ceva practic, ceva ce am trăit toți, și vei înțelege.

Imaginează-ți ca te întorci acasă, după o zi grea si ploioasă de toamnă. Ai pierdut autobuzul, nu ai umbrelă și ploaia te-a udat complet. Pășești repede și înfrigurată, strângi haina pe lângă corp, tremuri și mai ai puțin până la scara blocului. Ajungi, și cu mâna tremurând de frig, formezi codul interfonului. Intri în casa scării, rece și impersonala, dar știi ca mai ai minute și ajungi în apartament. În sfârșit, învârți cheia în broască și pășești înăuntru.
Căldura care te întâmpină te face sa suspini, ușurată. Nu înțelegi de unde e, când ai plecat ai lăsat centrala oprita. Nu contează, îți dai haina jos și vezi lumini pâlpâind din baie, prin ușa întredeschisa. Doar în rochița udă, pășești uimită într-acolo. Cada cu spume și aroma de mango îți taie răsuflarea. Te sprijinini încet de ușă, și încerci sa înțelegi. Mereu faci asta, încerci sa înțelegi rațional ce se întâmplă. Dar nu azi, azi nu mai ai putere. Nu mai gândești, te dezbraci încet și lași rochia sa cadă pe pardoseală, fără să-ți mai pese. E începutul. Pășești înăuntru, și pentru prima data în aceea zi, căldură fierbinte te atinge. Închizi ochii și te abandonezi complet apei care te înconjoară ca doua brate fierbinți, și oftezi de plăcere.

Acum e momentul. Te abandonezi pe tine, acolo, între spume care ascund totul. Întunericul luminat doar de fade umbre îți aduce liniștea. Nu mai exista gânduri, exista doar senzația de pierdere, de plăcere a căldurii senzoriale pe trupul tău. Nu știi de ce, dar vrei. Vrei sa nu se mai termine, sa ramai în aceasta stare, suspendata de realitate, și sa nu te mai întorci. Genunchiul care se ivește, mișcat de plăcerea care te inunda, simte adierea dimprejur. Ochii nu mai vor sa se deschidă, și în final, somnul fericirii te cuprinde, și sufletul începe visul unei vieți dorite. Sufletul, nu mintea. Ea nu mai exista aici și acum. Buzele simt sărutul, deși nu exista. Corpul simte îmbrățișarea, și mai mult ca oricând, ramai acolo, în siguranța oferita de ea. Pentru totdeauna.

-M-ai lăsat fără cuvinte. Cine este ea, de poate declanșa asa ceva?

-Nu cine este, ci ce este. Este momentul abandonului, este momentul în care viata reală nu mai are sens. Este momentul căldurii care te cuprinde, este momentul în care închizi ochii și brusc nu mai exista timp, nu mai exista alți oameni, nu mai exista nimic. Pentru minute (și doar ea înțelege ce zic), exista doar contopirea perfecta a simțurilor, o ireala senzație de singura ființă , a noastră.

Ea nu este ceva, este momentul. Nu-l poți ține, dar îl poți trăi. Și poți să-l simți în fiecare picătură de suflet, în fiecare lacrimă de fericire, în fiecare atingere a ei. "

Te iubesc, D.
Nu uita nici un moment, indiferent unde te afli acum.

(MAH)