Gânduri...

Cumva, ceva intervine mereu...cand suntem mai aproape unul de altul, când reușim sa ne sprijinim sufletește. Ne-am apropiat, ai fi putut dormi la mine pe umăr...si poate în brațe. Ți-am respirat iubirea într-o mașină, într-o după-masa, dealul și putina zăpadă uitându-se la noi. Ma cufund de multe ori în mireasma parului tău, și încep sa visez la viata alături de tine. Știu, e o utopie, mereu amintita...

Am înțeles într-un final ce este: când te apropii prea mult, refuzi. E atât de intensă iubirea, încât creează dependenta. A aștepta scrisul celuilalt în fiecare moment, a cauta o privire, a fura sărutul în încăperile zilnice, e prea mult. Oricât am încerca să ne cream lumea noastră, refuzam sa fim fericiti complet. Doua firi, doua suflete diferite: eu uit realitatea și plonjez în tine, tu ma accepți și încerci sa alegi. Și asa cum suntem de diferiți, ne iubim pana la durere. Te vad cum te frămânți ziua, din scrisul tău intuiesc noaptea. Și totuși, când renunțăm, ne unim buzele și ne pierdem secunde în visul iubirii.

Ai stat vreodată pe malul marii, singura, în apus?Cu apa mângâindu-ți picioarele calde.Și când frumusețea apusului te copleșește, sa plonjezi în apa marii.Și sa constați ca e calda, și ca te înconjoară cu brate de iubit.Eu am stat o ora în întuneric, într-o senzație de căldură plăcută și cu o linie roșie la orizont.Fără frica...doar cu iubire în suflet. Și când am ieșit, am simtit ca am renăscut.

Ai spus ceva, odată. Un adevăr care pentru mine este esența unei vieți: avem atât de puțin timp sa fim fericiți.
Îți voi respira dragostea, îți voi trai refuzul, voi iubi zidul rece care se dărâmă instant când ne unim trupurile...pentru ca timpul e prea mic, sărutul e prea scurt, viata e imediat gata...