Scrierea mea (#ingerulmeu)

Am trăit viata la intensitate maxima, cu senzații supreme de viteza la sol, cu pasiuni de noapte mistuitoare, cu liniștea unei familii. Dar nu am fost crezut vreodată ca exista altceva ce poate sa ma schimbe. Nu se putea, după tot ce am încercat.

Și te-am cunoscut. Într-o clipa, într-o sală, într-o vara. Nu înțeleg nici azi ce se întâmplă în mine, de fiecare data când te iau în brate. Mintea mea părăsește acesta lume și doar simt, cum am crezut ca am simțit doar o data în viata. Aiurea. Ce simt pentru tine nu are cuvinte românești. Nu mai trăiesc ca să iubesc, te iubesc pe tine ca să pot trai. Și nu e o frază din cărțile de iubire, din nefericire. Îmi dau seama, în acele momente rare când sunt lucid, ca tu iubești pe altcineva, pe cineva căruia ai ales sa-i dăruiești viata ta. Și nu vei părăsi niciodată (cuvântul tău preferat) acea persoana, pentru ca ești minunata. Ai o viata frumoasa, ai pe cineva care ține la tine si îi răspunzi cu aceleași sentimente. De multe ori sunt egoist, gândindu-mă și sperând că-l vei lăsa și vei veni la mine. Am înțeles azi ca nu se va intampla, ca nu pot lupta cu destinul. Oricât de mult te-aș iubi, oricât de mult am ajuns sa trăiesc cu telefonul gândurilor tale, nu pot schimba nimic. Ma rog Lui sa facă ceva, să-mi dea puterea de a trai fără sa mă gândesc la tine. Nu se întâmplă. Suntem atât de departe încât ma îngrozesc, și ma distrug nopțile în care visez viata(da, Viața) și ma trezesc apoi gol și singur. Deși sunt înconjurat de oameni care țin la mine, eu sunt într-un alt film(iubesc cuvintele tale, chiar dacă ma doboară de fiecare data).

Sunt resemnat și nu vreau sa te îndepărtez de fericirea ta. Am văzut o data o durere enormă în ochii tai, și m-am urât mai mult decât te-ai urât tu pe tine. Sa știi ca am renunțat și la speranță. Nu pentru ca m-ai respins de atatea ori, ci pentru ca am înțeles ca nu pot fi doar eu. Asta cred ca e durerea cea mai copleșitoare pentru fiecare bărbat sau femeie, și dacă o găsești în viata, însemna că am înțeles de fapt de ce suntem suflete. Sa iubim și sa suferim. Pare un clișeu pana ajungi să-l simți. Apoi restul vieții mele nu mai are sens, nici ce am trăit și nici ce urmează. Sunt cumva ca un drogat, trec prin momente și nu le simt, aștept doar îmbrățișarea și sărutul. Tremur și țin telefonul în mana, pentru când mă vei chema. Și uit ca tu ai o viata, ai sentimente, vrei sa trăiești. Uit pentru ca în minute vreau să-ți sorb toată dragostea, și te chinui și vad asta. Faci eforturi și gesturi pentru mine pe care nimeni nu le-ar face, în situația ta. Și ma iubești, si simt asta, și sunt recunoscător, și nu știu să-ți arat. 
De o vreme, arunc doar gânduri aici. Nu știu sa scriu, și când o fac, scrie durerea din mine. Și as da ani din viata, D., sa schimb totul și sa respir lângă tine, cu o condiție care nu  exista:  sa fiu eu el...
Însă voi lua în continuare tot ce îmi oferi, și o voi face încet și tandru, asa cum ma săruți tu cu sufletul, îngerul meu drag. Și ma voi pierde în tine, cu tine, ca nu știu sa fac altceva acum. Și poate niciodată.