"ploaiadorinței

 Ne îndreptăm spre parcarea supraterană. A acceptat să o conduc acasă, cu mașina mea. E sfârșitul programului și e vară, dar afara e semintuneric. Nori mari și grei plutesc amenințător, și noi doi grăbim pașii, unul lângă altul, de teama ploii. Mergem tăcuți, fiecare cu gândurile lui. Sau poate cu același gând...

Deodată mă opresc și privesc la cer. Suntem în parcare deja, dar nu mai știu unde am lăsat mașina azi dimineață, când ma grăbeam să...da,să ajung la ea repede. Foarte repede. Ca și cum nu aș putea incepe viața zilnică fără să o văd pentru prima dată, în fiecare zi... Gândul acesta zboară când primul picur îmi atinge fața. Nu mă mișc, dar privesc la ea. S-a oprit și se uită mirată la mine, apoi înțelege și își ridică superbii ochi spre cer. Același cer pe care îl privim amândoi, zilnic, de la etaje diferite. Același cer la care cel puțin unul din noi se roagă zilnic..."împreună".

Văd cum picurii de ploaie îi ating fruntea, și coboară încet pe obraji. În acest moment, totul din jurul meu dispare. Mă șochează frumusețea ei, puritatea trăsăturilor și mai ales, oftatul care îi scapă. Întind mâna și îi caut degetele, și se lasă prinsă...o trag încet lângă mine, și cealaltă mână îi înconjoară mijlocul. Se apropie de față mea la câțiva centimetri, și nu știu dacă sunt picuri sau lacrimi ce curg încet, sub ochii închiși. Renunț la gândire și mă aplec încet, și gustul buzelor ei este freamătul frunzelor dezmierdate de vânt, este deschiderea florilor alintat de ploaie. Limba ei caldă mă primește imediat, ca și cum o așteptare prea lungă ar risipi momentul de vis, de negândire, de faptul ca nu ne interesează ca stăm uzi, îmbrățișați, strânși și cu gurile unite în mijlocul unei parcări din care mașinile pleacă grăbite spre realitățile mici ale vieților lor. Ploaia ne udă, și gurile noastre nu se satură de iubire, și corpul ei se lipește de al meu mai strâns, și o primesc lângă mine ca și cum nu mai vreau să plece niciodată din acel loc. Senzația pe care o trăiesc e aceea a o mie de săruturi simultan, și buzele ei se topesc in alinarea alor mele. Simt ca toată inima și sufletul meu vreau să iasă și să între în ea. Complet. Corpurilor par să danseze dansul dorinței nostre de a ne simți înăuntrul lor, și îi simt sânii cum se intăresc, îmi simt abdomenul presând v-ul trupului ei, și ploaia încercând să răcorească fierbințeala ce se scurge de la unul la altul. Facem dragoste aici, și nu ne pasă, și fericirea e extazul sufletelor și trupurilor noastre. 

Un claxon...asta ne face să deschidem ochii. Ne întrerupe momentul nostru sublim, dar alegem sa zâmbim amândoi, uitându-ne unul la altul. Îmbrățișați. O cuprind cu brațul și o strâng mai tare lângă mine, și pornim spre capătul parcării ca doi îndrăgostiți. Își lasă capul pe umărul meu, și jur, da, jur, acolo e locul ei. Umărul meu a fost făcut să-i susțină gândurile, dorințele, toată făptura ei minunată care pășește alături de mine. ALĂTURI DE MINE...

Ajumgem într-un final, uzi și fericiți, la mașină. Înainte însă de a intra, se întoarce și mă sărută puternic și apăsat, ca o confirmare că îmi aparține sufletește, că e a mea. Ca și cum ar vrea să alunge tristețea trupurilor noastre nevoite sa se despartă, ca și cum ar vrea ca uitarea sa nu se aștearnă niciodată peste acest sărut. O privesc la lumina unui reflector singuratic, și știu sigur că vreau să-mi trăiesc restul vieții alături de această femeie, furând câte un sărut în fiecare zi de ploaie care ne prinde...îmbrățișați și împreună.

Te iubesc cu toate săruturile mele, D. 

(MAH)