sâmbătă, 3 octombrie 2020

#plutind in doi

 Te văd. Prima senzație care mă cuprinde instant e frumusețea ta. Frumusețea poate fi și acum, după 1 an, fluturi în stomac. Senzația se amplifică când vii, cu ochii privindu-mă  doar pe mine. Și ochii mei îi întâlnesc pe ai tăi, și senzația nu mai e senzație, devine freamăt. Văd iubirea în tine. Vad dorința, și te apropii și te iau un brațe. Și îți lipesc trupul de al meu, și ochii ni se închid și gurile se caută înfometate. Buzele se ating, se mușcă încercând sa tempereze dorința prin puțină durere , dar pasiunea parca e mai nebună. Involuntar, ca într-un frison al dragostei, ma incord și simt că primesc trupul tău ca pe ceva ce îmi lipsea din mine, de lângă mine. Și mâinile mi se incleștează, și caută corpul superb, și semnele dorinței tresar sub palmele mele. Sânii tăi se lipesc de pieptul meu, și inima ta galopează când te prind și te strivesc de mine, când buzele își dau drumul sa exploreze gura ta. Și aluneca nebune spre gâtul alb care se va înroși de fierbințeala pasiunii.

Te-am prins în brate și plutim pe o muzica în surdina, într-un subsol semi întunecat. Și ne lasăm pradă visurilor, și te abandonezi în spațiul mâinilor mele, dorind sa merg până la capăt. Și minutele visurilor noastre sunt aici, se adeveresc, și ma lași sa te conduc în dansul iubirii, înlănțuită, strângându-mi în brațe corpul care știi ca e al tău, si care te așteaptă să-l iubești. Și eu nu mai știu unde suntem, pe ce podea călcăm, pentru că ceea ce trăim e ireal, e dincolo de granița senzorială. E fericire pură, e drog primar. Chimia dintre noi se unește și nu credem ca poate exista atâta pasiune în două trupuri de bărbat și femeie...

Mi-aș preface trupul într-un nisip fin, și te-as îngropa în el. Fierbinte și hrănitor, sa te acopere complet. Și nici asa nu aș fi mulțumit, și as vrea sa fiu și vânt, să-ți freamăt corpul și să-ți ating pielea, să te mângâi și să te infior.

Te voi dori mereu, cu pasiune. Și dacă vom face dragoste in fiecare zi, voi face sa mă vrei și tu la fel, în fiecare moment. Și te voi dezmierda cu fiecare privire, cu fiecare sărut, cu fiecare atingere. Îți voi face viața un sir lung de zâmbete fericite, de pasiuni neobosite, de dorințe împlinite. Pana când vei obosi,si te vei odihni. Apoi o vom lua de la capăt, bărbat și femeie, suflet și trupuri pereche.

Încă port mirosul iubirii tale. E aroma existentei mele, e șoapta dimineților fericite, e adierea cuvintelor "bună dimineața 😘"...

Te ador, iubirea mea. 

(MAH)


"Cunoști sentimentul acela de bucurie cât cuprinde? Acel gen de fericire care nu îți mai încape în trup și vrea să iasă și să urle să știe toată lumea ce se petrece în interiorul tău? 

Asta am simțit eu când te-am văzut v. ; când ți-am sărit în brațe uitând pentru un moment de spațiu și timp. Pare-mi-se că am afișat ușor și gravitatea dacă îmi amintesc bine 🤔...

Zâmbetul tău larg, ascuns de mască dar trădat de ochi, mă topește de fiecare dată. 

Când te-am văzut mi-am dat seama H, că eu nu am nevoie de multe lucruri ca să fiu fericită. De fapt, nu am nevoie de niciun lucru; am nevoie de tine! Trupul, mintea, glasul, privirea, căldura...atât de multe aș putea numi acum...atât de multe sunt lucrurile care mă atrag la tine dar să știi că e ceva anume care mă topește de fiecare dată! Bătaia inimii tale lângă inima mea...asta îmi lipsește în nopțile târzii și singure când toată ființa mea plânge după atingerea ta. 

Te iubesc....mă întorc la visul nostru"

(#DA) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu